Numărul cererilor pentru revendicarea câștigurilor la prima extragere a
Loteriei bonurilor fiscale depuse la Agenția Județeană a Finanțelor Publice Bacău
a ajuns la 479. Depunerea cererilor s-a încheiat, iar acum se procedează la
validarea bonurilor, după care plata premiilor se va face în următoarele două
luni. Premiul pe un singur bon câștigător, dacă toate cele peste 18.215 de
bonuri revendicate în toată țara vor fi validate, va fi unul simbolic, adică de
numai 54,90 de lei. Suma totală pusă în joc de Agenția Națională de
Administrare Fiscală fiind de un milion de lei. Cele mai multe cereri au
fost depuse în București, Cluj și Brașov, iar la polul opus s-au situat județele
Giurgiu, Călărasi și Ilfov.
"În luna iunie 2015 va fi organizată o nouă
extragere ocazională, pentru bonurile fiscale emise în lunile aprilie și mai
2015 - a comunicat Ministerul Finanțelor Publice. Precizăm că în luna mai nu a
fost programată nicio extragere". Anunțul Ministerului Finanțelor pare să
vină, însă, cam târziu, pentru că bonurile fiscale emise până acum mai mult ca
sigur nu au fost păstrate de posesorii lor. Dar, câștigurile ar putea fi cu
atât mai mari.
Ordonanța privind Loteria bonurilor fiscale prevede că
prima extragere lunară va fi organizată în luna iulie, la care vor participa
bonurile emise în iunie.
Finanțele intenționează să modifice modalitatea de
organizare și selecție a câștigătorilor la loterie pentru a asigura premii mai
consistente celor care au bonuri câștigătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu