Vasile Asandei |
Concursul pentru ocuparea postului
vacant de director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR)
Nord-Est, desfășurat miercuri, 25 martie, a fost câștigat de Vasile Asandei.
Singurul său contracandidat a fost Radu Lucian Stoide, dar comisia de concurs a
constatat că dosarul acestuia a fost incomplet întocmit.
Comisia de concurs a fos compusă
din președinții celor șase consilii județene (CJ) ale Regiunii Nord-Est,
respectiv Dragoș Benea - CJ Bacău, Cristian Adomniței - CJ Iași, Constantin
Iacoban - CJ Neamț, Gheorghe Sorescu - CJ Botoșani, Cătălin Nechifor - CJ
Suceava și Dumitru Buzatu - CJ Vaslui.
Examenul s-a derulat pe parcursul
a două ore și a constat în analiza CV-ului, susținerea proiectului de
management și interviu din tematica și bibliografia de concurs.
Vasile Asandei este licențiat în științe
juridice al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Drept, și
are un masterat în Medierea conflictelor în drept, la Universitatea „Titu
Maiorescu” din București. Este angajat al ADR Nord-Est din anul 2001 și membru
al echipei de management, în calitate de director al Direcției Juridic și
Resurse Umane, din anul 2004.
Pe 22 aprilie
va avea loc ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, când
Comisia de concurs va înainta propunerea de numire în funcţia de director
general al ADR Nord-Est a lui Vasile Asandei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu