- Lăcrămioara Diaconu-Pinţea preia conducerea diviziei care gestionează activitatea de gaze şi electricitate
- Segmentele de afaceri ale OMV Petrom au fost redenumite
Lăcrămioara Diaconu-Pințea |
”Doresc să îi mulţumesc dlui Secoşan pentru contribuţia sa la performanta companiei din ultimii ani. Expertiza dlui. Secoşan în sectorul energetic a ajutat la eficientizarea diviziei de gaze şi electricitate, astfel încât să poată face faţă mai bine mediului de afaceri dificil. În timpul mandatului său divizia a fost reorganizata pentru a îmbunătăţi orientarea către piaţă. Îi mulţumim pentru eforturile sale şi îi dorim succes în viitoarele sale planuri de afaceri. De asemenea, îi urez bun venit Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea în poziţia de membru al Directoratului OMV Petrom. Ea lucrează în cadrul companiei de 17 ani și a fost implicată în proiectul centralei electrice Brazi încă de la început. Odată cu această numire, mă bucur sa subliniez diversitatea directoratului OMV Petrom, 40% fiind reprezentat de femei și, de asemenea, că români care s-au dezvoltat în cadrul companiei si al Grupului OMV sunt acum parte din managementul la vârf.”
Gerhard Roiss, preşedintele Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom
Lǎcrǎmioara Diaconu-Pinţea are 41 de ani, a absolvit Finanțe la ASE București in 1997 şi a absolvit un program MBA la Wirtschaftsuniversität Wien (Universitatea de Economie din Viena) in 2009. Ea şi-a început cariera în OMV Petrom în 1998, in departamentul de Strategie, Planificare si Dezvoltare. Ulterior a deţinut diverse poziţii de management în cadrul OMV Petrom, de la Director Dezvoltare Corporativă cu atribuţii în Fuziuni şi Achiziţii, Strategie şi Relaţia cu Investitorii la Director al Unităţii de Afaceri Electricitate, de la crearea acesteia în octombrie 2007. În perioada ianuarie 2012 – septembrie 2013, Lăcrămioara a fost vicepreşedinte pentru Relaţia cu Investitorii în cadrul Grupului OMV. În prezent, este responsabilă pentru Business Support Explorare si Producție in cadrul OMV E&P Gmbh în Viena.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Consiliul de Supraveghere a adoptat redenumirea segmentelor de activitate ale OMV Petrom, fără a modifica modul de organizare a companiei. Decizia a fost luată pentru a reflecta denumirile segmentelor de activitate la nivelul grupului OMV şi pentru a facilita astfel comparabilitatea rezultatelor financiare raportate în sistem IFRS. Astfel, segmentul de Explorare şi Producție devine Upstream, segmentul de Rafinare şi Marketing devine Downstream Oil, iar segmentul de Gaze şi Energie devine Downstream Gas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu