luni, 2 martie 2015

Clubul Investitorilor la Bursa de Valori București

Bursa de Valori București (BVB) a prezentat, la a doua ediție a Forumului BVB pentru Investitori de Retail, conceptul Cluburilor de Investitori, ca o bună oportunitate pentru crearea unei comunități mai puternice de investitori pe piața de capital din România. 
Clubul de Investitori este o entitate care oferă persoanelor fizice logistica necesară pentru a se întâlni și a-și împărtăși opinii, idei, precum și de a fixa ținte comune în ceea ce privește planificarea financiară. Pentru investitorii persoane fizice este o oportunitate să învețe despre finanțe și despre cum își pot atinge obiectivele financiare. 
Astfel, Cluburile de Investitori ar trebui să aibă o misiune foarte importantă în educația, pregătirea, protecția investitorilor persoane fizice, precum și cooperarea cu ceilalți stakeholderi ai pieței de capital cu scopul dezvoltării pieței locale. Membrii Cluburilor de Investitori ar putea, de asemenea, să stabilească o strategie comună de investiții și să realizeze investiții individuale, în conformitate cu strategia, sau își pot plasa banii într-un cont comun și, astfel, investițiile pe piața de capital ar putea fi realizate de club. 
În timpul discuțiilor, investitorii au dovedit un interes ridicat față de această idee și, chiar mai mult, doi dintre participanți, Tudor Irimiea și Ionuț Căzan, au anunțat că deja au început să pună bazele primului Club de Investitori în Cluj-Napoca și au creat un website dedicat investitorilor interesați să li se alăture, www.investclub.ro. 
Bursa de Valori București își va oferi suportul pentru Cluburile de Investitori, ca unul dintre pașii pe calea creării unei comunități mai puternice de investitori persoane fizice pe piața de captial din România, acesta fiind și una dintre cele 10 Recomandări ale primului Forum BVB pentru Investitori de Retail. 

La acest Forum au participat, de asemenea, reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară, precum și partenerii BVB la acest eveniment, Banca Transilvania, BT Securities, Tradeville, SSIF Broker, Raiffeisen Bank, Asociația Investitorilor pe Piața de Capital, Wall-Street, Romania-Insider. 
Cu această ocazie, BVB i-a pus la curent pe participanți despre proiectele sale recente cu impact asupra investitorilor persoane fizice, unul dintre acestea fiind piața AeRO, care a fost lansată pe 25 februarie 2015, și care oferă investitorilor noi oportunități de investiții unde banii lor nu doar se pot înmulți, dar, totodată, pot susține unele dintre viitoarele companii de top ale României. 
De asemenea, ca parte a muncii BVB de a aduce laolaltă investitori și companii interesate de prezența lor pe piața de capital, dezvoltatorii IT AROBS Transilvania Software, Pitech+Plus, TinTag și producătorul de ulei Luna Solai au prezentat investitorilor prezenți la Forum poveștile lor și o parte din planurile de dezvoltare. 
Alte subiecte de discuție la Forum au vizat opțiunile de investiții pe care le au investitorii atunci când
dobânzile sunt scăzute, precum și cum își pot construi și administra portofoliile, inclusiv din punct de vedere al comportamentului emoțional, și uneltele pe care le pot utiliza. Investitorii au dezbătut, totodată, despre drepturile pe care le au când sunt acționari ai unei companii listate și despre cum ar trebui să fie relația dintre acționari și companie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu