- celebrul glóbe-trotter a făcut, în perioada 1910 – 1916, înconjurul lumii în opinci
Dumitru Dan, în 1911 |
Geograful,
profesorul de gegrafie și glóbe-trotter-ul
Dumitru (Demetre) Dan, născut în Buhuși în anul 1890, într-o familie de greci,
care a făcut înconjurul lumii în opinci în perioada 1910 – 1916, a fost
declarat cetățean de onoare al municipiului Buzău, orașul în care a trăit și a
lucrat.
Titlul
mondial pentru înconjurul lumii pe jos l-a cucerit după ce în 1910 a
participat, împreună cu alți trei studenți români în Franța, la concursul
organizat de Touring Club de France pentru înconjurul lumii pe jos și cu
mijloace proprii. Premiul pus în joc a fost de un franc pe kilometru, adică
100.000 de franci. Izbucnirea primului Război Mondial l-a determinat să
completeze traseul început abia în 1923, când a și primit premiul. El a fost,
de altfel, singurul care a terminat competiția. În 1985 a fost înscris în
Cartea recordurilor pentru performanța sa neegalată. A străbătut cinci
continente, a trecut peste trei oceane, prin 74 de țări, prin 30 de colonii și
1.500 de orașe. A rupt 497 de perechi de opinci și 28 de costume naționale.
Dumitru Dan a murit la Buzău, în 1978, și a fost
înmormântat în Cimitirul Eroilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu