marți, 9 decembrie 2014

Membrii Lions Club Moldova - emisarii lui Moș Crăciun în comuna Nicolae Bălcescu



Membrii Lions Club Moldova au fost, pentru o zi, emisarii lui Moș Crăciun în comuna Nicolae Bălcescu, de la care au adus, pentru aproape 30 de copii, daruri de Sărbători. Cu acest prilej, emisarii Moșului le-au explicat copiilor ce înseamnă mișcarea lionistică și care sunt evenimentele pe care aceasta le organizează an de an. De această acțiune s-au ocupat în mod deosebit vicepreședintele clubului, Florin Dimitriu, și decanul de vârstă al clubului, Ioan Mocanu.

„Am ales, cu sprijinul școlii din comună, un grup de copii din familii cu probleme speciale, pentru a primi cadourile de Moș Crăciun de la Lions Club Moldova Bacău. Mai avem încă nevoie, în comună, de ajutor și le mulțumim membrilor clubului că au ales pentru aceasta comuna noastră. Sunt convins că darurile vor fi în sufletul tuturor celor care au participat la eveniment. Cadourile sunt pentru copii din satele Nicolae Bălcescu, din Galbeni sau din Valea Seacă, iar acestea sunt convins că vor însemna un sâmbure de bucurie de Crăciun și pentru ei și pentru familiile lor.”
Anton Șiler, primarul comunei Nicolae Bălcescu

Președintele în exercițiu al Lions Club Moldova, George Brăescu, le-a explicat copiilor ce este mișcarea lionistică internațională și cum a apărut ea în România și în Bacău, ce misiune au membrii acestei mișcări, în speță membrii celor două cluburi Lions băcăuane, Moldova și Sf. Gheorghe, și ce înseamnă deviza mișcării, We Serv (Eu servesc).

„Noi ne ocupăm de mai multe astfel de acțiuni de acest fel, organizămTabăra de copii cu diabet, concursul de desene Afișe pentru Pace, facem donații de carte și altele asemenea, dar în fiecare an, în preajma Sărbătorilor de iarnă, alegem câte o comunitate în care să oferim darurui - îmbrăcăminte, dulciuri, alimente.”
George Brăescu, președintele Lions Club Moldova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu