Dezvoltatorul imobiliar Adama,
care construieşte şi în Bacău, deţinut exclusiv de Immofinanz Group, a fost
desemnat Residential Developer of the Year (dezvoltatorul rezidenţial al
anului) în anul 2014 de prestigioasa publicaţie regională de real estate CIJ
Journal, în competiţia anuală CIJ Awards. Este al doilea an consecutiv în care
compania obţine acest premiu. ~n acest an, însă, Adama a fost distinsă cu alte
două premii internaţionale.
”Premiul vine ca o încununare a unui
parcurs tot mai bun al companiei în ultimele 12-18 luni. Ne aflăm pe un trend
ascendent, iar această confirmare pozitivă o primim şi din piaţă. Investiţiile
din ultimii doi ani, apartamentele livrate şi nivelul în creştere al vânzărilor,
alături de premiul obţinut acum ne dau un impuls pentru un 2015 promiţător”
![]() |
Managerii Adama, la evenimentul CIJ |
Alina Necula, Head of Marketing &
Sales Adama Group.
Prezentă în piaţă din 2004, Adama este una
dintre cele mai longevive companii dezvoltatoare din sectorul rezidenţial
local. Compania a reluat, în 2012, dezvoltările imobiliare post-criză şi a investit,
în ultimii doi ani, aproximativ 16 milioane de euro exclusiv din fondurile
companiei. Adama se adresează clasei medii şi superioare, totalizând, până astăzi,
peste 1.700 de unităţi locative dezvoltate şi peste 1.200 de clienţi.
Premiile CIJ sunt cele mai importante distincţii oferite companiilor din
industrie cu activitate în Europa Centrală şi de Est. CIJ Journal, lider de piaţă
în centrul şi estul Europei, găzduieşte o serie de gale exclusiviste de
premiere în cele cinci capitale în care apare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu