sâmbătă, 25 octombrie 2014

Istoria regalităţii pe mărcile poştale româneşti

Romfilatelia îi dedică Regelui Mihai I al României o nouă emisiune de mărci poștale, proiect care omagiază viaţa şi activitatea Majestăţii Sale în contextul marilor evenimente ale istoriei neamului, contribuind astfel la îmbogățirea tezaurului de valori și simboluri naționale.
Pe timbrul emisiunii, cu valoarea nominală de 4,70 lei, este reprezentat Majestatea Sa Regele Mihai I în anul 2008, la biroul său din Palatul Elisabeta .
În aceeași notă, timbrul coliţei, având valoarea nominală de 14,50 lei, prezintă pe Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României, în acelaşi birou din Palatul Elisabeta, iar fundalul manşetei coliţei ilustrează Castelul Peleş, alături de imaginile a trei mărci poştale dedicate Majestății Sale Regele în 1929-1930, 1940-1942 şi 1947.
Timbrul emisiunii este completat de plicul prima zi, care prezintă suplimentar o imagine de la nunta Majestăților Lor Regele Mihai I și Regina Ana ai României, secvență surprinsă în fața Palatului Regal din Atena, la 10 iunie 1948, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre , minicoala de 8 timbre + 1 vinietă, colița dantelată și colița nedantelată.
Din 25 octombrie, emisiunea de mărci poştale Istoria regalității – Mihai I va putea fi achiziţionată ăi din magazinul Romfilatelia din Bacău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu