marți, 26 iunie 2012

SIF Moldova preferă investiţiile pe termen scurt


Societatea de Investiţii Financiare (SIF) Moldova, din Bacău, avea, la sfârşitul lunii mai, cea mai mare expunere pe acţiuni cotate din categoria investiţii pe termen scurt, între cele cinci SIF-uri. Expunerea - arată Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România - era de 76,7% mai mare (faţă de 83,9% anterior). Ponderea acţiunilor cotate din portofoliul SIF Moldova, în total active, era la societatea din Bacău de 78,3% (85,5% anterior), de asemenea cea mai mare dintre cele cinci societăţi de investiţii financiare.
SIF Moldova a înregistrat, însă, o diminuare a preţurilor de închidere a tranzacţiilor pe Bursa de Valori Bucureşti de 7,2%, dar este cea mai mică valoare negativă în lotul SIF-urilor. De asemenea, investiţiile financiare pe termen scurt au fost la societatea din Bacău mai mici cu 9% în luna mai.
La sfârşitul celor cinci luni de la începutul anului, SIF Moldova raporta o capitalizare bursieră de aproape 550 de milioane de lei şi un activ net total de peste un miliard de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu