- oferta agenţiei băcăuane este prezentată şi partenerilor din ţară
Agenţia de turism
Inter-Tour, din Bacău, unul dintre cei mai importanţi turoperatori din zona
Moldova şi din ţară a început, luni, 7 mai, o serie de acţiuni de promovare a
ofertei sale pentru sezonul estival. Prima acţiune a avut loc în Iaşi, unde
reprezentanţii agenţiei băcăuane, directorul general Dumitru Nănescu,
directorul agenţiei Inter-Tour "Km 0", din Bacău, Silviu Baltă, şi şeful
Departamentului Tursim Extern, Gabriel Văcariu, s-au întâlnit cu agenţi de
turism. Reuniunea şi-a propus prezentarea ofertelor de turism ale agenţiei
pentru sezonul estivat 2012, cele pentru oferte de charter autocar pentru
Grecia şi Bulgaria, sejururile individuale externe, excursiile şi pelerinajele
externe cu îmbarcare din Moldova. De asemenea, a fost prezentată şi acţiunea
"Info Tur Litoral România", din perioada 23 - 27 mai, precum şi
sistemul de rezervări online QTravel Litoral - balneo - munte 2012.
Partenerul de organizare a
acţiunii a fost agenţia ieşeană Travel 4 You, manageriată de Vasile Pascu, iar
la întâlnirea cu agenţii de turism au venit şi reprezentantul în Iaşi al
turoperatorului Paralela 45, partener de organizare de chartere şi vacanţe cu
Inter-Tour, pentru a vorbi despre ofertele sale, dar şi Aurelian Albuţ,
consilier la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a vorbit pe
teme de actualitate legislativă în turism. "Cu această ocazie - ne-a
declarat Dumitru Nănescu -, am pus la dispoziţie participanţilor şi Catalogul
Inter-Tour, precum şi un CD cu oferta noastră completă şi în format
electronic".
Ofertele all inclusiv îşi
fac loc şi la noi
Inter-Tour Bacău,
principalul turoperator din zona Moldovei, vine în întâmpinarea colaboratorilor
şi turiştilor cu o bogată ofertă Litoral, cu circa 4.500 de locuri pe serie în
toate staţiunile, în serii de 5,6, 7, 10 sau 19 zile, cu şi fără masă, în
hoteluri ale căror servicii au fost verificate în timp, de la două până la
cinci stele. În ofertă sunt, în acest an, mai multe hoteluri ca în alţi ani cu
sistem de masă all inclusiv. Principala staţiune ofertată rămâne Mamaia, cu
foarte multe hoteluri noi. Oferta va fi prezentată agenţilor de turism şi în
cadrul unui infotrip, în perioada 23 - 27 mai, când vor fi văzute peste 50 de
hoteluri. "Litoralul românesc - au spus reprezentanţii Inter-Tour - are
acum o altă faţă, mult îmbunătăţită. Aceasta poate fi văzută în hoteluri de
talia Phoenicia Holiday Resort sau complexul Mercur Minerva. În Eforie Nord
avem oferte pentru hoteluri de la două la patru stele, cum este Hotelul Europa.
Acolo Inter-Tour are propriul hotel, Cupidon, de categoria două stele (2 Plus).
Avem oferte şi în Eforie Sud, iar de anul trecut şi în Techirghiol, în care s-a
investit foarte mult, dar şi în Costineşti, în care un hotel de marcă este Vox
Maris. De asemenea, avem oferte în Neptun, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus,
Saturn şi Mangalia. Şi avem şi oferte speciale, pe lângă cele clasice, prin
programe gen Litortalul pentru toţi, O săptămînă la munte sau Hai la băi!".
Vacanţe la munte, chartere şi
pelerinaje
Acestor oferte li se adaugă,
însă, şi programele de vacanţă, odihnă şi tratament în staţiunile montane din
România, dar şi charterele autocar în Bulgaria şi Grecia. Charterul de Grecia
are deja tradiţie. Agenţia băcăuană a intrat, însă, în al treilea an de când
organizaează şi pelerinaje la locurile sfinte ale creştinismului, din Israel,
cu ghizi din rândul clerului, dar cu program de vizitare şi în Iordania şi
Egipt. Un program de pelerinaj interesant este cel în Grecia, la mănăstirile
bine-cunoscute de credincioşi. Alt program de vacanţă este cel organizat în
Marea Britanie. "Pentru vacanţele în străinătate - a mai spus Dumitru Nănescu
- trebuie să profităm, împreună cu agenţiile colaboratoare, de faptul că Bue
Air, compania aeriană, are o bază în Moldova, chiar în Bacău. Astfel, avem deja
două propuneri de programe, pentru Paris şi Bruxelles. Tot din Bacău sunt
programate, în acest sezon, două chartere avion pe Antalya. Dar, agenţia noastră are şi două autocare proprii, cu dotări de
două şi trei stele, dar şi un micreobuz de 19 locuri."
Atenţie la legislaţia în
turism!
Aurelian Albuţ a opinat că
astfel de întâlniri ar trebui să fie organizate cât mai des. pentru problemele
privind legislaţia în turism, consilierul ministerial le-a recomandat agenţilor
de turism ca pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului să
acceseze pagina dedicată acestui domeniu. "Pot apărea unele greşeli în
practica agenţilor de turism dacă nu sunt informaţi cu privire la prevederile
legale - a spus consilierul. Asemenea prevederi trebuie aduse şi la cunoştinţa
turiştilor. Le mai recomand agenţilor să fie atenţi şi la poliţa de asigurare,
ca aceasta să nu expire, al cărei număr trebuie afişat pe saitul agenţiei de
turism, ca şi numărul licenţei de turism şi numărul brevetului. De asemenea,
agenţii trebuie să folosească, pentru programele de excursii numai autocare
clasificate."
Ministerul lucrează, în
prezent, la normele de clasificare a structurilor de primire a turiştilor şi se
reintroduc noi norme. Aurelian Albuţ a anunţat, ca noutate, că vor apărea
casele ţărăneşti între structurile de primire. "Pensiunile agroturistice,
cu trei, patru sau cinci camere, care oferă masa din produse proprii, sunt des
căutate, dar unele au probleme în calitatea serviciilor şi sunt sancţionate de
organismele de control. Agenţii de turism trebuie să aibă grijă, deci, cu ce
prestatori de srvicii încheie contracte" - a precizat consilierul.
Următorul popas al
caravanei Inter-Tour va fi astăzi, la Focşani, la Hotelul Solar, de la ora
15,00, unde va fi prezentat şi sistemul de rezervări happybooking.ro şi de
charhere Prestige Tour 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu