marți, 17 aprilie 2012

Dedeman vrea să atace pieţele din Balcani şi Turcia


Liderul pieţei de bricolaj din România, compania băcăuană Dedeman, are în intenţie extinderea în Bulgaria, Turcia, Serbia sau Grecia. "Compania, cu afaceri de circa 476 mil. euro anul trecut - scrie Ziarul Financiar -, intenţionează să atace în următorii ani şi alte pieţe din regiune în căutarea unor noi surse de creştere. Dragoş Pavăl, directorul general şi acţionarul majoritar al companiei, spune că mai are, în următoarele luni, de rezolvat o serie de activităţi privind procesul de expansiune locală a Dedeman, după care îşi va îndrepta atenţia spre ţările din regiune".
Dedeman are, în prezent, în România, o reţea de 27 de magazine, dar va depăşi pragul de 30 de unităţi în acest an. "Planul este să deschidem primele magazine în afara ţării în 2014 - a declarat, pentru Ziarul Financiar, Dragoş Pavăl. În a doua jumătate a acestui an vom merge să analizăm la faţa locului ţările din regiune, precum Bulgaria, Turcia, fosta Iugoslavie şi, de ce nu, Grecia".
Principalii concurenţi ai companiei în regiune sunt Praktiker, BauMax sau Leroy Merlin. Din România, Arabesque este activă de mai mulţi ani în Ucraina sau Serbia, cu brandul BudMax.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu