Chimcomplex a sustinut mai multe proiecte SCR |
Acţionarul majoritar al
societăţii Chimcomplex Borzeşti, SC A2 Impex Ploieşti, a solicitat completarea
ordinii de zi a Adunării Genrale a Acţionarilor care a fost convocată pentru
jumătatea lunii aprilie, cu acordarea unei garanţii la creditul contractat de
SC A6 Impex Dej. Creditul a fost solicitat de la Ceskonslovenska obchodni
banka, în valoare de aproape 3,5 milioane de euro. Societăţile comerciale de
tipul A2 Impex sau A6 Impex fac parte, ca şi Chimcomplex, din Grupul Societăile
Comerciale Române (SCR).
Pe ordinea de zi a adunării
se mai află şi contractarea unei importante garanţii emisă în numele şi contul
statului de Eximbank, în
valoare de aproape 4,5 milioane de euro. Aceasta reprezintă 80% din valoarea
creditului de 5,6 milioane de euro pe care societatea l-a solicitatat de la
Raiffeisen Bank pentru cofinanţarea proiectului european "Îmbunătăţirea
eficienţei energetice la electroliza cu membrană", aflat în aplicare în
combinat.
Adunarea Generală a Acţionarilor
din luna aprilie va analiza şi aprobarea mutării în Oneşti a sediului societăţii
A5 Impex Caransebeş. De asemenea, se va propune şi alegerea noului consiliu de
administraţie al Chimcomplex, dar acum într-o formulă modificată faţă de prima
variantă, din care fac parte dr. ing. Virgiliu Băncilă, ec. Liliana-Ioana Lupan
(expert contabil din Dej) şi ec. Dumitru Constantinescu (din Bucureşti), dar şi
numirea unui nou administrator al A5 Impex, propunerea fiind pentru directorul
general al Chimcomplex, Dumitru Coman.
Acţionarii se vor mai pronunţa şi pentru
desfiinţarea construcţiilor unor vechi instalaţii, precum Electroliza cu
mercur, Diafragma II sau Evaporare II, care au funcţionat de la înfiinţarea
combinatului pînă la restructurarea sa industrială prin construirea instalaţiei
moderne Soda M - electroliza cu membrană schimbătoare de ioni. Acum, proiectul
european aplicat la Chimcomplex va remoderniza şi această instalaţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu