Prestige Tours, touroperator
din Grupul Happy Tour, cel mai mare grup de turism din România, vine pentru
prima dată în Moldova, în Bacău, pentru a-şi prezenta oferta de chartere 2012,
inclusiv charter Turcia - Antalya, cu decolare din Bacău. Evenimentul va avea
loc pe 24 aprilie, de la ora 16,00, la Centrul de Afaceri şi Expoziţii
"Mircea Cancicov", în Sala mică de conferinţe. "Reuşita acestui
charter - ne-a declarat Dumitru Nănescu, vicepreşedinte al patronatului Asociaţa
Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), Regiunea Nord-Est şi director general
al Agenţiei Inter-Tour Bacău - va încuraja ca Bacăul şi Moldova să devină punct
de plecare şi pentru alte destinaţii de vacanţă. Din poziţia de vicepreşedinte al Patronatului ANAT şi de
membru în Consiliul Director la nivel naţional, dar şi ca agenţie asociată
Happy, vă asigur că voi insista ca astfel de iniţiative să fie cât mai multe.
Avem de câştigat şi noi, agenţiile de turism, şi turiştii băcăuani".
Prestige Tours a fost fondată
în 1990 ca o societate cu capital integral românesc, iar acum se află în topul
agenţiilor de turism full service din România, agenţie touroperatoare şi un
nume de referinţă în industria MICE (Meetings, Incentives, Conferences, Events).
Pentru acest sezon, agenţia oferă 778 de vacanţe în sistem charter, din toată ţara,
multe dintre acestea cu plecare din Bacău.
Evenimentul de marţi, 24 aprilie va fi o
oportunitate şi pentru partenerul Prestige Tours din Bacău, Agenţia Inter-Tour,
de a prezenta catalogul său "Litoral România 2012" şi sistemul de
rezervări. Prestige Tours are 24 de parteneri în judeţul Bacău, în Bacău şi în Oneşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu