Băcăuanii care au avut neinspirata iniţiativă de a cumpăra, în ultima vreme, Calgon din Târgul de maşini din Bacău, la un preţ, ce-i drept, de chilipir, au luat o plasă colosală. Pentru că în cutiile pe care scria numai cinci lei, faţă de circa 15 lei cu cât se vinde produsul pe piaţa normală, nu era polifosfat de sodiu amorf ci pur şi simplu sare de bucătărie. "Am avut şi noi, inspectorii vamali, împreună cu poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, o asemenea surpriză, duminică, 11 martie, când am deschis o cutie de Calgon în târg - ne-a declarat directorul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău, Valentin Grosu. Am procedat la o obişnuită acţiune de Supraveghere a Pieţei, în care am efectuat şi un control privind achiziţiile intracomunitare pentru produse accizabile (ţigări şi whiski), dar şi pe drepturi de proprietate industrială, în speţă protecţia mărcilor". Produsul Calgon este folosit pentru dedurizarea apei în maşinile de spălat rufe şi a fost fabricat, prima dată, în 1933, în SUA.
Vameşii şi poliţiştii au găsit 175 de pachete de Calgon în care se afla sare de bucătărie. Marfa a fost confiscată şi au fost aplicate patru amenzi în valoare totală de 4.500 de lei. " Marfa confiscată - a precizat Valentin Grosu - se va trimite la expertizat şi, în funcţie de rezultate, se vor continua cercetările pe linie penală. Valoarea mărfurilor este de circa 2.500 de lei."
Tot la descinderea de duminică, s-au mai găsit şi 300 de rezerve de lame de bărbierit Gillette contrafăcute, 15,5 kilograme de cafea şi cutii de detergent Colgate adus din Ucraina, mărci protejate în România, ca în toată Comunitatea Europeană. "Producătorii de Colgate şi Calgon au depus cereri de intervenţie la Autoritatea Naţională a Vămilor pentru protecţia mărcilor. Acţiunile de acest gen vor continua şi avem chiar un plan de măsuri în acest sens" - a mai spus directorul Vămii Bacău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu