miercuri, 22 februarie 2012

Întâlniri pentru fundamentarea Planului de Dezvoltare Regională Nord-Est 2014 - 2020


Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est derulează, până în luna martie, inclusiv, o serie de întâlniri de lucru organizate la sediile administraţiilor publice locale din cele 46 de municipii şi oraşe din Regiunea Nord-Est. Scopul lor - se arată în Buletinul "Info Nord-Est" editat de agenţie - este de a identifica, pe de o parte, nevoile şi problemele, iar pe de altă parte oportunităţile de dezvoltare existente la nivel local, în contextul elaborării Parteneriatului Regional al Planului de Dezvoltare Regională Nord-Est 2014 - 2020. Sunt analizate atât datele şi informaţiile statistice existente la nivel local, cât şi o serie de materiale elaborate de agenţie. Acestea sunt Fişa localităţii, elaborată pe baza aplicaţiei statistice Tempo, care surprinde, pentru un orizont de cinci ani, evoluţia indicatorilor demografici, economici, de mediu şi sociali, şi Chestionarele completate de administraţia publică locală în 2010, cu ocazia realizării Studiului privind implementarea Programului Operaţional Regional 2007 - 2013 la nivelul Regiunii Nord-Est (aspecte cantitative şi calitative privind efectele crizei economice şi financiare).
În fiecare întâlnire de lucru se face şi o vizită pe teren, cu scopul de a surprinde la faţa locului problemele cu care se confruntă comunitatea locală. Concluziile desprinse din întâlnirile organizate vor fi inserate în secţiunile aferente analizei economice şi sociale (document aferent Planului de Dezvoltare Regională Nord-Est 2014 - 2020) şi vor constitui unul dintre elementele de fundamentare ale viitoarei Strategiei de Dezvoltare a Regiunii Nord-Est.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu