Veniturile zilierilor sunt supravegheate de Fisc |
Normele de aplicare a Legii zilierilor - depre care am scris de curând - au fost publicate în Monitorul Oficial Partea I, Nr. 300, din 2 mai 2011. Este vorba despre oamenii care muncesc cu ziua în domenii ca agricultura, vânătoarea şi pescuitul, exploatările forestiere, piscicultura şi acvacultura, pomicultura şi viticultura sau apicultura. În aceeaşi categorie mai intră zootehnia, spectacolele, producţiile cinematografice şi audiovizuale, publicitatea, activităţile cu caracter cultural, manipulările de mărfuri, activităţile de întreţinere şi curăţenie. Actul normativ cuprinde indicaţii privind întocmirea şi completarea registrului de evidenţă a persoanelor care presteaza activităţi cu caracter ocazional, dar şi modul de calcul al impozitului pe venit, de 16%.
Înregistrarea în registrul de evidenţă a zilierilor se face în ordinea cronologică a utilizării lucrătorilor, pentru toţi zilierii cu care beneficiarul are raporturi de muncă. Registrul se pastrează la sediul beneficiarului de lucrări sau la sediul sucursalei, agenţiei, reprezentanţei, punctului de lucru sau al altor asemenea unităţi fără personalitate juridică. Beneficiarul de lucrări are obligaţia de a transmite către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău o copie a registrului, cu înregistrările din luna precedentă, certificată conform cu originalul. Distribuirea registrului se face la cerere şi contra cost, de Inspecţia Muncii, prin ITM. Beneficiarul de lucrări răspunde de conducerea, completarea şi păstrarea registrului, de corectitudinea datelor înscrise. Astfel, la fiecare înscriere a unui zilier în registru, numele şi prenumele se trec cu litere mari de tipar şi cu menţionarea iniţialei tatălui. Şi denumirea beneficiarului de lucrări se înscrie în registru cu litere mari de tipar, fără prescurtări. Înscrierea datelor în registru se face numai cu cerneală sau pastă de pix albastră. Orice modificare a datelor se face prin tăierea cu o linie orizontală, cu cerneală sau pastă roşie şi prin înscrierea datelor corecte, tot cu cerneală sau pastă roşie, lăsându-se vizibilă înscrierea anterioară, precum şi prin aplicarea ştampilei şi semnăturii beneficiarului de lucrări. Registrul se întocmeşte zilnic, cu excepţia perioadelor în care nu se apelează la serviciile zilierilor. Nu se lasă pagini şi poziţii libere între paginile registrului, iar pe prima pagină se completează datele de identificare a beneficiarului de lucrări.
Impozit de 16%, la remuneraţia brută zilnică
Plata impozitului pe venit datorat pentru activitatea prestată de zilier, 16%, se virează conform Codului fiscal. Neplata impozitului se va sancţiona cu o amendă de 20.000 de lei. În normele de aplicare a Legii se prevede ca impozitul de 16% să fie calculat pentru venitul realizat sub formă de remuneraţie brută zilnică. Virarea la bugetul de stat a impozitului se face până pe 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
Raportul dintre zilier şi beneficiar se stabileşte fără încheierea unui contract de muncă. Activitatea zilierului nu-i conferă calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, sistemul asigurărilor sociale pentru şomaj şi nici în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Acesta va putea încheia, opţional, o asigurare de sănătate sau de pensie. Pentru veniturile din activitatea prestată, nu se datorează contribuţii sociale obligatorii nici de către zilier, nici de către beneficiar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu