joi, 19 mai 2011

Carburanţii s-au ieftinit

Toate companiile petroliere din România au ieftinit, astăzi, 19 mai, benzinele cu nouă bani şi motorinele cu trei bani pe litru. Semnalul a fost dat, ca de obicei, de OMV Petrom. Astfel, de astăzi, la OMV Petrom
benzina Premium fără Plumb 95 costă 5,26 de lei litrul în staţiile Milcov şi Republicii Bacău, 5,27 de lei în staţia Calea Moldovei Bacău, 5,28 de lei în staţiile Buhuşi, Moineşti şi Comăneşti şi 5,22 de lei în Oneşti. Benzina Top Premium fără Plumb 99 Plus costă 5,65 de lei în Buhuşi, Moineşti şi Comăneşti, 5,64 de lei în staţia Calea Moldovei Bacău, 5,63 de lei în staţiile Milcov şi Republicii Bacău şi 5,59 de lei în Oneşti. Motorina OMV Diesel costă 5,35 de lei litrul în staţiile Milcov şi Calea Moldovei Bacău şi 5,34 de lei în Moineşti şi Oneşti. Euro Diesel 5, însă, se vinde cu 5,17 de lei în Buhuşi şi în staţiile din Bacău şi cu 5,16 de lei în Oneşti, Moineşti şi Comăneşti. ~n schimb, GPL Auto se vinde, în Oneşti, cu 2,98 de lei litrul.
Rompetrol vinde benzina Efix 95 cu 5,33 de lei şi Alto 101 la 6,00 lei. Motorina Efix se vinde cu 5,23 de lei, iar Alto 55 cu 5,54 de lei. Preţurile pot varia cu plus-minus 5% faţă de valorile medii.
În Staţia Mol din Bacău un litru de motorină costă 5,24 de lei, iar benzina 95 costă 5,33 de lei.
LukOil vinde benzina Euroluk 95 cu 5,27 de lei şi Ecto 98 cu 5,76 de lei, iar motorina Euro L Diesel cu 5,18 de lei şi Ecto Super Diesel cu 5,50 de lei. Tot aici, GPL Auto s-a ieftinit cu cinci bani şi se vinde cu 2,78 de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu