- neîntrunirea cvorumului va repeta convocarea acţionarilor pentru sâmbata
- în AGA se va propune vânzarea acţiunile BCR şi modificarea propriului Statut
Primul termen al Adunării Generale anuale a Acţionarilor Societăţii de Investiţii Financiare Moldova Bacău se va consuma vineri, 21 aprilie. Societate cu un număr enorm de acţionari, SIF Moldova nu a întrunit, însă, niciodată cvorumul stabilit pentru un astfel de eveniment, astfel încât cu siguranţă adunarea se va putea ţine la cel de al doilea termen, fixat pentru sâmbătă, 22 aprilie. La adunare pot participa acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor până la sfârşitul zilei de 30 martie 2011. Practic, la acest termen au fost convocate atât AGA Extraordinară, cât şi AGA Ordinară.
Costel Ceocea |
Centrul de interes al evenimentului îl constituie două dintre punctele de pe ordinea de zi a Adunării Extraordinare: propunerea Consiliului de Administraţie (CA) pentru modificarea Actului Constitutiv al SIF Moldova şi propunerea valorificării acţiunilor pe care societatea le deţine la BCR. Nu este lipsită de importanţă nici valoarea dividendului 2010 propusă spre adoptare, care la suma netă repartizată, de aproape 47 de milioane de lei, împărţită la peste 519 milioane de acţiuni, ar fi de 0,090 de lei.
Modificarea Statutului prevede, între altele, eliminarea pragului maxim de deţinere de 1% din titluri, dar se menţionează că trebuie respectate prevederile legale. Legea pieţei de capital stabileşte că un investitor nu poate deţine, direct sau concertat cu alte persoane, mai mult de 1% din titlurile unei SIF. Administratorii SIF Moldova propun şi reducerea cvorumului necesar pentru întrunirea AGA. Astfel, la prima convocare la AGA Ordinară ar trebui să fie prezenţi acţionari care au cumulat minim 25% din drepturile de vot, faţă de 50% plus un vot în prezent. În cazul AGA Extraordinară, cvorumul la prima convocare ar urma să fie redus tot la 25%, de la 75%, iar la a doua întrunire prezenţa necesară ar fi de 20% faţă de 50%. O altă modificare prevede ca numărul membrilor CA să poată fi mai mare de şapte.
Acţionarii SIF Moldova au mai fost chemaţi să asculte şi să aprobe, între altele, activitatea CA pe anul 2010, situaţiile financiare ale anului trecut, repartizarea profitului nel al anului abia încheiat şi Programul de activitate pentru anul 2011, precum şi Bugetul de venituri şi cheltuieli al anului în curs şi Declaraţia de politici investiţionale pentru perioada 2011 - 2013. Data până la care hotărârile AGA se vor răsfrânge asupra acţionarilor a fost propusă 10 mai 2011.
Reprezentanţii SIF-urilor s-au întâlnit, de puţin timp, cu ceilalţi acţionari ai BCR, pentru a afla dacă vor primi dividende din profitul băncii pe anul 2010. "Trebuia să ştim şi noi aceasta, să vedem cum vom construi, la rândul nostru, Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru 2011" - declara, atunci, ziarului Bursa, preşedintele director general al SIF Moldova, Costel Ceocea. Grupul BCR a avut, anul trecut, un profit net de 465 de milioane de lei, în scădere cu 46,7% faţă de 2009, cel mai redus câştig de după privatizarea băncii, şi a raportat pierderi de 29,5 milioane de lei în trimestrul al patrulea. O mare parte din profiturile SIF-urilor s-au datorat dividendelor de la băncile din portofoliu. Cele cinci SIF-uri deţin, cumulat, circa 30% din BCR. Anul trecut, însă, ele au fost nevoite să renunţe la eventuale dividende de la BCR. Acţionarii băncii au votat pentru majorarea capitalului social cu circa 237 de milioane de lei. SIF-urile au vrut să ştie dacă acest scenariu s-ar putea repeta şi în 2011.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu