|
Foto: Petru DONE |
Filiala din Bacău a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA) şi-a propus să menţină, în acest an, numărul de membri în jurul cifrei de 610 crescători. Adunarea generală anuală a asociaţiei a stabilit valoarea cotizaţiei la 15 lei, indiferent de numărul de stupi. Valoarea cotizaţiei a fost, anul trecut, de 15 lei pentru apicultorii cu până la 25 de familii de albine şi de 20 de lei pentru cei cu peste 25 de familii. Producţia medie de miere de albine a fost estimată, pentru acest an, la 15 kg pe stup, iar cantitatea de miere achiziţionată prin societăţile comerciale la 100 de tone. Asociaţia a mai estimat un număr de 150 de dosare pentru medicamente depuse de crescătorii de albine. De asemenea, s-a mai estimat un număr mediu de 30 de familii de albine şi de 50 de mătci la un crescător. Filiala şi-a propus să facă şi 100 de abonamente la o revistă de specialitate şi să organizeze trei conferinţe pe teme profesionale, precum şi cursuri de apicultură pentru 120 de crescători şi reactivarea unor cercuri apicole la Bacău, Răchitoasa, Podu Turcului şi Sascut, dar şi în alte zone.
Filiala ACA Bacău are 603 membri cotizanţi (cu 25.705 familii de albine), cu membri şi din judeţele limitrofe (Neamţ, Vrancea, Vaslui).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu