PS Ioachim Băcăuanul s-a interesat şi de organizarea pelerinajelor la Locurile Sfinte |
Camera de Comerţ şi Industrie din Bacău a inaugurat, astăzi, 30 martie, cea mai bine organizată şi mai populată manifestare promoţională dedicată sărbătorii Paştelui din ultimii patru ani. Este vorba de regalul a trei asemenea manifestări, Târgul de Paşti, Târgul de turism şi Târgul de obiecte bisericeşti - ultimul aflat la prima sa ediţie. Centrul expoziţional de la Central Plaza a cunoscut, astăzi, o atmosferă aparte, deschiderea celor trei manifestări fiind binecuvântată de PS Ioachim Băcăuanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a venit la eveniment însoţit de un numeros grup de preoţi şi maici. De asemenea, la acest eveniment a fost prezent şi prefectul Constantin Scripăţ. Manifestarea are loc până pe 3 aprilie.
"Este - a apreciat directorul general al Camerei de Comerţ, Mihai Tulbure - cea mai bună participare ca număr de firme şi calitate a ofertelor, din ultimii patru ani. Un lucru pozitiv la vreme de criză economică şi se pare că îndemnurile noastre ca tocmai în asemenea conjuncturi firmele să aloce cheltuieli pentru acţiuni promoţionale, pentru a rămâne pe piaţă, au fost de bun augur. Românii dau o însemnătate deosebită principalelor sărbători creştine, Crăciunul şi Paştele. Suntem în perioada Postului Mare, a pregătirii sărbătorii Paştelui, iar în aceste preocupări cred că avem şi noi un rol, prin organizarea unor manifestări de acest gen".
Prezenţa Bisericii la manifestări, pentru prima dată, a fost apreciată şi de prefectul judeţului, care a mai remarcat şi varietatea de oferte şi de firme dedicate domeniului. Târgul de obiecte bisericeşti este, de altfel, una dintre zonele de atracţie ale regalului expoziţional, prin ofertele etalate şi prin asistenţa de specialitate acordată, în standuri. "Prezenţa Bisericii în expooziţie - a opinat Mihai Tulbure - este cu atât mai bine-venită, cu cât cred că noi trecem, în această perioadă, şi printr-o profundă criză morală. Cineva remarca, referitor la acest aspect, că nouă se pare că ne lipseşte, acum, tocmai «verticala de la Cruce», prin care noi avem relaţia cu Dumnezeu".
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului este, la această manifestare, un partener al Camerei de Comerţ. "În teritoriul canonic al Romanului şi Bacăului - a apreciat PS Ioachim Băcăuanul -, pentru prima dată participă şi Biserica. Prin aceasta, se prelungeşte misiunea eternă a Bisericii. Icoana, Cartea Sfântă, Evanghelia, sunt scoase în piaţa publică. Pentru unii poate părea nu prea potrivit, dar noi i-am contrazice, întrucât Biserica face parte din popor, iar poporul este al Bisericii. Orice acţiune pozitivă este bine-cuvântată de Biserică. De aceea, această expoziţie are loc sub binecuvântarea noastră".
PS Ioachim Băcăuanul a vizitat pe îndelete Târgul de obiecte bisericeşti, a stat de vorbă cu expozanţii şi s-a interesat de ofertele lor, de tehnologiile de fabricaţie a unor obiecte şi chiar de preţul acestora. Nu a trecut cu vederea nici Târgul de turism, din aceeaşi incintă, unde s-a interesat de organizarea pelerinajelor la Locurile Sfinte. La standul agenţiei Inter-Tour a văzut cataloagele turistice pentru anul 2011, s-a interesat de traseele pe care le străbat pelerinii şi de calitatea ghizilor care-i conduc pe aceste trasee, dar şi de diferenţa dintre ceea ce înţelegem prin pelerinaj şi turismul de plăcere. "Trebuie să facem un parteneriat cu agenţii de turism în acest sens - a apreciat înaltul prelat -, pentru calitatea pelerinajului, în care pelerinii au asistenţă chiar din partea unor teologi sau preoţi".
Asupra ofertelor târgurilor vom reveni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu