luni, 28 februarie 2011

Fiscul a primit, din Bacău, circa 95% din Declaraţiile 112

Administratia Finantelor Publice Bacau (Foto: Petru DONE)
Administraţiile Finanţelor Publice din judeţul Bacău au primit, până la termenul final de 25 februarie, de la contribuabilii persoane juridice, 10.107 declaraţii fiscale unice D 112, adică circa 95% din totalul declaraţiilor aşteptate. Proporţia este mai mare cu două procente decât media naţională. "Formularele - ne-a informat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bacău, Adrian Anghel - au fost transmise prin internet în proporţie de 8%, restul fiind depuse în formă fizică, la ghişeu. Cea mai mare parte din declaraţii, respectiv aproximativ 75%, au fost depuse în intervelul 21 - 24 februarie".

Data de 25 februarie a fost data limită pentru depunerea declaraţiei unice aferentă lunii ianuarie 2011. Declaraţia unică, formular 112, cuprinde obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, informaţii care erau transmise de contribuabili, până acum, către patru instituţii. Stadiul de prelucrare a declaraţiilor depuse obligatoriu poate fi consultatat de fiecare contribuabil accesând website-ul Ministerului Finanţelor Publice, la adresa www.anaf.mfinante.gov.ro./StareD112, opţiunea Vizualizare declaraţie, pentru a avea certitudinea încărcării declaraţiilor pe serverul central al Agenţiei naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi validării acestora. Accesul la această opţiune se face utilizînd numărul de înregistrare primit de la ghişeele administraţiilor financiare, respectiv indexul de încărcare în cazul declaraţiilor depuse prin mijloace electronice de depunere la distanţă.
"În aceste zile - a precizat Adrian Anghel - mulţi contribuabili au corectat greşelile din declaraţiile depuse şi nevalidate şi au depus declaraţiile în forma corectă, respectiv 5%. Aducem la cunoştinţa contribuabililor, cei aproximativ 3% care nu-şi regăsesc declaraţiile validate în baza de date centrală a ANAF (pentru că sunt cu erori), să corecteze greşelile şi să se prezinte la ghişeele agenţiei fiscale compente pentru depunerea declaraţiei corecte, în regim de urgenţă". Declaraţiile depuse cu erori, care nu au putut fi prelucrate, nu au fost validate pe serverul central al ANAF şi se consideră nedepuse.
Nedepunerea sau depunerea cu întârziere a formularului 112 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei, pentru persoanele fizice, şi de la 1.000 la 5.000 de lei pentru persoanele juridice.
ANAF dispune de un call-center destinat acordării îndrumării şi asistenţei contribuabililor, la numărul 031-40.39.160. DGFP Bacău este conectată direct la acest număr, de unde se dau relaţii la contribuabilii din judeţul Bacău. În plus, pentru accesul direct şi rapid al contribuabililor din judeţ, s-a creat şi un număr local numai pentru asistenţa contribuabililor, respectiv 0234/512929.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu