miercuri, 22 septembrie 2010

Vineri se intrerupe alimentarea cu gaze a Moinestiului

E.ON Gaz Distribuţie va întrerupe alimentarea cu gaze naturale, în cursul zilei de vineri, 24 septembrie, începând cu ora 8,00, în cartierele Lucăceşti şi Găzărie, din municipiul Moineşti. Măsura este luată pentru cuplarea unei conducte noi la sistemul de distribuţie a gazelor naturale. Aceste lucrări fac parte dintr-un proiect de investiţii care vizează înlocuirea conductelor şi branşamentelor de gaze naturale, în lungime de aproximativ 1,1 kilometri, pe str. Lucăceşti. Valoarea investiţiei este estimată la circa 480.000 de lei.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, în jurul orei 14,00.
E.ON - se arată într-un comunicat al companiei - solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie, la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)sau 0800.800.928
(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).
Compania E.ON Gaz Distribuţie regretă inconvenientele generate de această întrerupere a serviciului de distribuţie şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu