luni, 20 septembrie 2010

Camera de Comert pregateste Medicalexop si Dental Expo 2010

Camera de Comert si Industrie Bacau organizeaza, in perioada 23 - 25 septembrie, editiile din acest an ale manifestarilor promotionale Medicalexpo si Denta Expo. Acestea vor putea fi vizitate la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu", din Bacau, iar deschiderea lor va fi pe 23 septembrie, de la ora 11,00. "Sint arhicunoscute si mediatizate programele nationale ale Guvernului in domeniul asigurarii sanatatii populatiei - spune directorul general al Camerei de Comert, Mihai Tulbure. Acestea constituie o extensie a programelor Uniunii Europene in domeniu, care au ca obiectiv principal asigurarea unui echilibru privind asistenta medicala acordata cetatenilor din tarile membre. Organizam aceste evenimente in acest context si tinind seama de prioritatile la nivel national si international, de solicitarile si tendintele pietei de produse si servicii medicale".
Expozitiile se adreseaza tuturor specialistilor, cadrelor medicale, cetatenilor, precum si tuturor celor interesati de noutatile din domeniu. Vor fi prezente, in calitate de expozanti, firme din tara, multe reprezentind companii de profil din strainatate, care isi vor prezenta oferta de aparatura medicala, echipamente de protectie, aparatura si echipamente stomatologice, mobilier medical, consumabile si tehnica de laborator, echipamente de protezare, produse naturiste, produse farmaceutice si parafarmaceutice, servicii medicale.
Pentru specialisti, se vor organiza Conferinta Regionala a Medicilor de Familie, patronata de Asociatia Medicilor de Familie Bacau si Colegiul Judetean al Medicilor Bacau, in perioada 23 - 25 septembrie, si Cursul Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania - Filiala Bacau, pe 24 septembrie. La aceste evenimente au confirmat participarea peste 300 de medici din judetele Regiunii Nord-Est, precum si peste 400 de asistenti medicali din judetul Bacau.
Parteneri de organizare sint Colegiul Medicilor din Judetul Bacau, Colegiul Medicilor Dentisti din Judetul Bacau, Autoritatea de Sanatate Publica Bacau, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, Spitalul Judetean de Urgenta, Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, Filaila Bacau a Ordinului Asistentilor Medicali din Romnia si Centrul Enterprise Europe Network Bacau. Ziarul de Bacau este partener media al evenimentelor.
Programul de vizitare este, zilnic, in intervalul orar 10,00 - 18,00.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu