Se afișează postările cu eticheta Garda Forestiera. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Garda Forestiera. Afișați toate postările

miercuri, 26 aprilie 2017

Grevă de avertisment la Comisariatul județean al Gărzii de Mediu



Activitatea Comisariatului județean Bacău al Gărzii Naționale de Mediu a fost oprită, miercuri, 26 aprilie, timp de două ore, în intervalul orar 14,00 – 16,00. Comisarii au răspuns astfel chemării Sindicatului Național al Gărzii de Mediu de a participa la greva de avertisment declanșată în semn de protest față de modul în care ministrul Mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu, se achită de promisiunea de a susține egalizarea salariilor între salariații Gărzii de Mediu și cei ai Gărzii Forestiere.

Ionuț Prisacariu
„Protestăm – ne-a declarat șeful Grupei sindicale din Comisaritul județean, Ionuț Prisacariu - pentru neimplicarea noului ministru al mediului în alinierea salariilor noastre cu cele ale colegilor din Garda Forestieră, deși suntem și noi instituție de inspecție și control și avem aproximativ aceleași atribuții cu alte instituții ale statului, precum Apele Române și Garda Forestieră. Garda de Mediu a rămas, din acest punct de vedere, cenușăreasa instituțiilor de inspecție și control, deși noi aplicăm cele mai mari amenzi”.
Greva de avertisment a avut loc în toate comisariatele județene și la la nivel central, iar următorul gen de acțiune de protest, dacă membrii sindicatului nu vor primi satisfacții, va fi greva generală, pentru care au fost notificate cu deschiderea conflictului de muncă toate instituțiile abilitate.

joi, 1 decembrie 2016

Silvicultorii susțin că Bacăul are doar păduri cvasivirgine




Imagini din pădurea Fata moartă, Buciaș
Direcția Silvică (DS) Bacău a înaintat către Garda Forestieră Suceava, autoritate care centralizează și analizează propunerile la nivel zonal propuneri de includere în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România, evidența a 268,16 ha de păduri cvasivirgine din zona Nemira. „Sunt păduri considerate de noi că îndeplinesc integral condițiile stabilite prin Ordinul Ministerului și Pădurilor nr. 3397/2012” – spune dr. ing. Ionel Dumitru, șeful biroului Fond forestier al DS Bacău. Silvicultorii consideră că județul Bacău nu are păduri virgine, ci doar cvasivirgine.

În  afara celor peste 268 ha de păduri cvasivirgine din Nemira, silvicultorii au mai identificat 171,43 ha în zona Buciaș (Mănăstirea Cașin).
Monitorizarea silvicultorilor vine și ca o replică la datele cercetărilor făcute publice, recent, de ONG-ul Agent Green, prin care numai în jdețul Bacău ar exista 1.180 ha de păduri virgine. „În campania de identificare a pădurilor virgine și cvasivirgine,  desfășurată în perioada 1 martie – 30 septembrie 2016 – a precizat Ionel Dumitru -, nu au fost depuse la instituția noastră  solicitări din partea unor persoane juridice sau fizice pentru a fi  puse la dispoziție informații în vederea formulării de propuneri către Garda Forestieră. De asemenea, conform reglementărilor,  autoritatea trebuia ca în termen de cinci zile de la primirea unui studiu de fundamentare să notifice administratorul sau proprietarul pădurii în termen tot de cinci zile lucrătoare, pentru sistarea oricăror activități în suprafețele propuse. „Până la această dată - a mai spus Ionel Dumitru - nu am primit nici un fel de notificare în calitate de administratori ai pădurilor proprietate publică de stat cu privire la alte propuneri, decât cele avansate de noi”.

Cum arată pădurile „virgine”

Silvicultorii susțin că pentru a fi declarată „virgină”, o pădure trebuie să aibă o compoziție și distribuție naturală a speciilor, structuri complexe, stratificate în plan vertical și mozaicate în plan orizontal și biodiversitate ridicată, inclusiv sub raportul dimensiunilor și vârstei arborilor (unii peste 150 de ani). De asemenea, în asemenea păduri trebuie identificate lipsa intervențiilor silviculturale în ultimii 30  de ani, un indice de  închidere a coronamentului de cel puțin 0,8, un sol nealterat de intervențiile umane, mărimea suprafeței pădurii de cel puțin 30 ha, dispunere continuă, compactă a pădurii, iar pădurea să fie delimitată de limite naturale – culmi, văi, pâraie etc.