Se afișează postările cu eticheta Finante Publice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Finante Publice. Afișați toate postările

marți, 26 iulie 2016

Plata taxelor de pașaport sau permis auto umflă cozile la Trezorerie



Băcăuanii care s-au adresat cu diferite treburi la Trezorerie au îndurat, în aceste zile caniculare, un adevărat supliciu așteptând în holul instituției să le vină rândul la ghișee. De la începutul lunii iulie, la aceste ghișee se pot plăti și taxele pentru eliberarea sau reînnoirea de pașapoarte sau de permise de conducere auto, servicii efectuate până acum la CEC Bank. Astfel, cozile de la Trezorerie s-au dublat sau triplat, iar reclamațiile în acest sens au început să apară cu duiumul.

Luni, 25 iulie, la prânz, o astfel de sesizare ne-a făcut-o și nouă doamna Marieta Dabija, consilier juridic în Bacău. „Veniți să vedeți ce se întâmplă în holul ghișeelor de la Trezorerie, în ce condiții stăm și câte două ore pentru a plăti o taxă sau pentru a ni se elibera o hârtie. Având și alte probleme de rezolvat, eu am rugat o nepoată să-mi țină rând acolo și să mă anunțe când se apropie de ghișeu. În plus, este și foarte cald în holul ghișeelor. Plătim la stat de bunăvoie și tot de noi își bat joc. Trebuie căutată o soluție pentru a îmbunătăți condițiile pentru clienții de la ghișeu, poate prin suplimentarea de personal. Și trebuie montate aparate de aer condiționat în acel spațiu al instituției, unde e o adevărată saună”.
Ministerul Finanțelor Publice a socotit de cuviință să ofere populației mai multe variante pentru plata taxelor de pașaport și permise auto – prin virament, prin mijloace de plată online, prin intermediul POS-urilor instalate la unitățile Trezoreriei Statului sau la sediile instituțiilor publice beneficiare ale sumelor și prin mandat poștal sau în numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare pentru permise de conducere și înmatricularea vehiculelor, din Instituția Prefectului ori la casieriile unităților Trezoreriei Statului. Mulți oameni preferă, însă, varianta simplă a plăților la ghișeele Trezoreriei, de unde și cozi mai mari, în special în zilele de la finalul perioadei fixate pentru depunerea de documente fiscale.
Lucrăm la întreaga capacitate, fiind deschise toate ghișeele disponibile la Trezorerie – spune Doru Constantin Cozma, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice. Însă data de 25 iulie reprezintă scandența pentru obligațiile de plată lunare, dar și a celor trimestriale, la care se adaugă taxele plătite de alți contribuabili conform OUG 41/2016, iar mulți lasă pe ultimul moment depunerea documentelor. Încă la noi, în Bacău, e mai bine ca în alte județe. De exemplu, în Iași funcționează numai trei ghișee ale Trezoreriei, la o populație mai numerousă decât în județul Bacău”.
Din toamnă însă, și în județul Bacău se vor putea plăti taxe și impozite fiscale și nefiscale direct cu cardul bancar la ghișeu, iar plățile prin Internet banking pot fi și ele soluții mai convenabile de achitare a taxelor. Plata online se poate face de acum și de la orice bancă unde persoana în cauză are deschis un cont bancar, prin virament către contul unic deschis de Instituția Prefectului.

miercuri, 28 ianuarie 2015

Fiscul băcăuan se întâlnește cu contribuabilii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Bacău organizează, pe 29 și 30 ianuarie, noi întâlniri cu contribuabilii la bugetul de stat, pentru a le aduce la cunoștință noutățile legislative cu impact fiscal. Întâlnirile vor avea loc la sediul AJFP, în sala de ședințe, iar accesul contribuabililor este gratuit.
Astfel, pe 29 ianuarie, de la ora 10,00 va începe întâlnirea cu contribuabilii arondați fiscal la AJFP Bacău și la Serviciul fiscal al orașului Buhuși.
Pe 30 ianuarie, tot de la ora 10,00, va avea loc întâlnirea cu contribuabilii mijlocii arondați fiscal.
Sala de ședințe are numai 60 de locuri disponibile, astfel încât participarea la întâlniri va avea loc în ordinea înscrierii (la sediul AJFP, prin telefonul 0234510015, interior 263, prin fax 0234510003 sau prim e-mail Asistenta.Bacau.BC@mfinante.ro.
Tematica propusă are nu mai puțin de 22 de puncte. Acestea pot fi văzute în imaginea alăturată.