Se afișează postările cu eticheta Banasu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Banasu. Afișați toate postările

marți, 16 iunie 2015

OMV Petrom a lansat în Bacău ediția 2015 a proiectului „Fabricat în țara lui Andrei”



  • competiția de afaceri sociale oferă finanțări în valoare totală de până la 350.000 de euro

Andrei Chirilă, Mona Nicolici și Lucian Stanciu
OMV Petrom și Fundația NESsT au organizat, marți, 16 iunie, în Bacău, sesiunea de informare adresată celor care au idei de afaceri prin care își propun să creeze locuri de muncă și să rezolve probleme sociale în comunitățile din România. Mona Nicolici, manager de Sustenabilitate la OMV Petrom, Betty Varga, Enterprise Development Associate la NESsT România și Luminița Bănașu, Business Officer la Asset VI Moinești a OMV Petrom,
au oferit informații tuturor celor interesați să participe în competiția de afaceri sociale, Fabricat în țara lui Andrei, care a ajuns la ediția a doua.
Participanții au aflat detalii despre  conceptul de afacere socială și evoluția acestuia în România, despre modelul de business social și șansele pe care acesta le are pentru a contribui la dezvoltarea economică a țării noastre, poveștile de succes descries de doi dintre antreprenorii câștigători în prima ediție Fabricat în Țara lui Andrei și modul în care și-au transformat ideile de afaceri sociale în realitate, cu sprijin OMV Petrom, cine se poate înscrie în Fabricat în Țara lui Andrei, detalii despre completarea formularelor de aplicare, despre procesul de evaluare, despre criteriile de selecție și etapele de proiect. Despre modul în care au reușit să acceseze finațarea în acest proiect au vorbit băcăuanii Andrei Chirilă, de la organizația Habitat for Humanity Comănești, caree a pus în funcțiune o fabrică de elemente de beton vibropresat, și Lucian Stanciu, managerul proiectului IzoMiorița – o fabrică de izolatori termici din lână de oaie în comuna Independența (Galați).
Înscrierile pentru ediția a doua a proiectului Fabricat în Țara lui Andrei se pot face până pe 2 iulie, inclusive pe site-ul taraluiandrei.ro. Această ediție va avea 35 de finaliști, dintre care vor fi selectați cei 10 câștigători ai finanțărilor de câte 32.000 de euro (în total de 350.000 de euro) și a doi ani de consultanță de business.

Acum doi ani, lansam Fabricat în țara lui Andrei– un proiect complex și curajos, care venea cu o noutate în societatea noastră: afaceri care, dincolo de a genera profit, rezolvă și o problemă socială. Astăzi, am dovedit că se poate și vorbim deja despre produse Fabricate în țara lui Andrei. Despre cum mierea, lâna sau plantele medicinale pot schimba vieți, pot crea locuri de muncă, pot contribui la educația copiilor sau pot crește incluziunea socială. A doua ediție Fabricat în țara lui Andrei își propune să susțină și să educe în continuare viitorii antreprenori în realizarea unor afaceri sociale de succes care să aducă valoare și comunităților în care activează.”
Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.

marți, 11 noiembrie 2014

Asociația Unu și Unu și Petrom au adus daruri la Maternitatea Bacău



Corina Croitoru (dreapta) și medicul Luminița Apostu, 
alături de mamele copiilor născuți prematur 

Reprezentan]ii OMV Petrom [i ai Asocia]iei „Unu [i Unu” din Bucure[ti au f\cut, mar]i, 11 noiembrie, o pl\cut\ surpriz\ m\micilor cu copii n\scu]i prematur [i medicilor de la Maternitatea din Bac\u, unde au donat seturi de c\ciuli]e [i boto[ei tricota]i [i cuiburi pentru prematuri confec]ionate chiar de mamele care au n\scut copii prematur. Aceste seturi `i ajut\ pe bebelu[ii n\scu]i `nainte de termen s\-[i regleze mai u[or temperatura corpului.
Ac]iunea s-a derulat prin proiectul „Campionatul de voluntariat 2014”, organizat de OMV Petrom. Pre[edinta Asocia]iei „Unu [i Unu”, Corina Croitoru, a venit la Bac\u `mpreun\ cu {tefan Nica, ini]iatorul proiectului Campionatul de voluntariat, [i cu Lumini]a B\na[u, Business Officer la Petrom Moine[ti, [i au stat de vorb\ cu [efa Sec]iei Neonatologie a Maternit\]ii, Lumini]a Apostu, dar [i cu mamele aflate chiar atunci `n saloanele sec]iei, lâng\ copiii lor, c\rora le-au `nmânat cadourile.
Petrom a oferit [i o finan]are de 2.000 de euro Asocia]iei Unu [i Unu, pentru derularea acestei campanii [i pentru realizarea a 100 de cuiburi pentru incubatoare, care s\ ofere pe lâng\ c\ldura sufleteasc\ a donatorilor, grij\, confort, dar [i protec]ie bebelu[ilor prematuri.
Fenomenul na[terii de copii prematuri afecteaz\ peste 20.000 de familii anual.

„S-au implicat foarte mul]i oameni din compania Petrom `n proiectul nostru, au cro[etat, au tricotat [i ne-au trimis aproape 300 de seturi, iar din finan]area pe care am ob]inut-o am confec]ionat cuiburile pentru prematuri chiar cu ajutorul mamelor de prematuri. La noi `n ]ar\ nu am g\sit un model pentru astfel de cuiburi, dar ne-am inspirit din proiectele derulate `n alte ]\ri. Ne-am sf\tuit cu medicii neonatologi din Bucure[ti [i am conceput un model pe care l-am produs. Dezvolt\m acest proiect de o jum\tate de an [i `l vom continua [i `n alte maternit\]i din ]ar\.”


Corina Croitoru, pre[edinta Asocia]iei Unu [i Unu