luni, 14 august 2023

„Calitatea resursei umane face diferența într-o companie”

crede inginerul tehnolog Alina Tremurici, de la Chimcomplex Borzești Stăm, periodic, de vorbă cu o parte dintre salariații Chimcomplex Borzești despre apartenența la această mare familie care a lansat revigorarea industriei chimice în România. Astăzi, cu inginera Alina Tremurici. Grupul industrial Chimcomplex, cu două mari combinate chimice, la Borzești (Onești) și la Râmnicu Vâlcea, s-a remarcat în ultimii ani și prin remarcabila implicare în rezolvarea problemelor salariaților săi.
Alina Tremurici are 35 de ani și lucrează la Chimcomplex Borzești de 13 ani, inițial ca șef de formație, apoi ca tehnolog al Secției Cloruri Anorganice. Absolventă a Facultății de Inginerie și Protecția Mediului în Industrie la Universitatea „Vasile Alecsandri”, din Bacău, cu studii de master în Managementul Protecției Mediului în Industrie, Alina este, în prezent, Șef de Secție Organică & Anorganică și coordonează o echipa formată din 59 de oameni. Soție și mamă a doi copii perfecți, Alina este o fire echilibrată, ambițioasă, corectă și perfecționistă. Cum te simți, Alina, fiind parte din Chimcomplex, cu un istoric atât de impresionant și cum crezi că a influențat contribuția ta evoluția secțiilor Anorganică și Organică? Sentimentul de apartenență la ,,Familia Chimcomplex” a apărut după perioada de formare, odată cu implicarea mea în proiectele companiei, activitate plină de provocări. În prezent, în companie există un mediu favorabil pentru lucrul în echipă, pentru antrenarea tuturor colegilor în diferite proiecte, ceea ce contribuie la obținerea unor rezultate deosebite. Datorită atmosferei de lucru plăcute și conexiunii dintre colegi, mă integrez perfect pentru formarea acestei echipe de succes. Ai o carieră lungă în Chimcomplex. Împărtășește-ne o poveste sau un moment care te-au marcat profund în dezvoltarea profesională. O treaptă importantă în dezvoltarea mea profesională este perioada în care am participat la cursurile de formare ca Specialist HACCP și am făcut parte din echipa de implementare a Sistemului HACCP-Acreditare pentru fabricarea produselor de uz alimentar. Cu această ocazie, am reușit să fac legătura eficient între partea de exploatare de fabricații și partea de documentare. Care sunt aspectele de care ești cel mai mândră în ceea ce privește evoluția secțiilor Anorganică și Organică de când ai o funcție de conducere? În urma unirii celor două secții de producție, am contribuit la dezvoltarea rapidă a relațiilor interumane. Cu perseverență, am reușit formarea rapidă a unui colectiv de oameni care se ajută reciproc și reușesc să-și atingă țintele propuse. Transparența și corectitudinea față de personal au condus la menținerea unui echilibru în colectiv și la găsirea unor soluții de continuare. Fiind o angajată cu experiență, ce sfaturi ai oferi tinerilor care își doresc să urmeze o carieră în industria chimică și să devină membri ai echipei Chimcomplex? Sfatul meu pentru tineri este să aibă încredere în forțele proprii, să aplice pentru posturile oferite în companie și îi asigur că vor găsi în Chimcomplex provocări și oportunități de integrare și de dezvoltare profesională. De unde îți iei inspirația și motivația? Sursa de inspirație este în primul rând familia mea (soțul și cei doi copii de care sunt foarte mândră) și la o parte din oamenii din echipa Chimcomplex, colegi care m-au provocat și susținut în evoluția mea continuu ascendentă în companie. Stabilirea unor obiective și ținte clare pe plan personal și profesional constituie sursa mea de motivație. Cum te-a ajutat compania să te dezvolți ca profesionist în domeniul chimiei? Încă de la începutul carierei am avut alături profesioniști care m-au îndrumat, de la care am învățat continuu. În acest fel, am reușit să-mi dezvolt abilitățile și aptitudinile pe care le utilizez în mod frecvent, printr-o abordare pe mai multe direcții, atât în plan vertical, cât și orizontal. Anul viitor, Chimcomplex împlinește 70 de ani de la înființare, iar tu ai fost martor al multor schimbări în companie. Cum crezi că poate Chimcomplex să rămână o forță de frunte în industria chimică și să rămână relevantă în viitor? Compania poate rămâne în frunte prin unitate, integrare, investiții în tehnologizare, dezvoltare continuă și investiții în oameni. Calitatea resursei umane face diferența! Ce te motivează să te ridici în fiecare dimineață și să mergi la muncă? Și care este acel element sau scop care îți aduce satisfacție în continuare la Chimcomplex? Dorința de învățare continuă, de perfecționare, de interacțiune cu membrii echipei din care fac parte și dorința de a avea rezultate optime, atât pe plan profesional cât și pe plan personal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu