Corneliu Pricope și Cornel Cepariu |
UNPR-RNE este un partener strategic pentru comunitățile locale de afaceri, inclusiv în relația cu autoritățile locale și centrale, care propune soluții inovative, promovează firmele și produsele românești și este deja un partener pentru mediul academic și de cercetare-dezvoltare-inovare.
Obiectul acestui parteneriat îl reprezintă, între altele (specific relației cu Filiala UZPR) popularizarea acțiunilor efectuate, respectiv promovarea în mass-media locală, regională și națională a proiectului „DigitalizeIT - Competențe digitale pentru angajați” și a obiectivelor stabilite în Acord, în speță prezentarea în mass-media locală, regională și națională a acțiunilor și evenimentelor menționate în Acord.
Parteneriatul cu UZPR - au arătat cei doi președinți - este un prim pas spre dezvoltarea de acțiuni comune privind promovarea județului și a regiunii, pentru organizarea de evenimente cu impact în județul Bacău, în Regiunea Nord-Est și pentru mediul de afaceri.
Corneliu Pricope: „Acest Acord de Colaborare și Parteneriat este un argument profesionist, eficient și eficace pentru promovarea obiectivelor și activităților pe proiectele implementate de patronatul nostru, pentru formarea profesională a angajaților din IMM, în domeniul digitalizării. Suntem o organizație patronală activă care propune mediului de afaceri soluții suport pentru activitatea economică și reprezentarea intereselor companiilor românești. Acordăm o atenție specială resurselor umane din regiune și ne dorim ca acestea să fie bine pregătite și prezente activ pe piața muncii în Regiunea Nord-Est. Doar prin parteneriate și consultări frecvente putem să ne ajutăm reciproc.
Suntem optimiști privind realizările comune în 2023 și pornim la drum cu încredere și determinare.
La începutul noului an, transmitem, din suflet, oamenilor de afaceri să aibă un 2023 cu toate realizările pe care fiecare și le dorește, să fie un an cu sănătate, bucurii, afaceri bune și prospere. Dorim, de asemenea, multă sănătate și împliniri familiilor și celor dragi.”
Cornel Cepariu: „Acest acord face parte din preocupările Filialei băcăuane a UZPR de a sprijini, aducând în atenția publică preocupări, inițiative, evenimente lansate de organizații civice, instituții locale ori naționale menite să faciliteze promovarea, la nivel național și internațional, a unor acțiuni având potențial economic ori cu posibil impact cultural în opinia publică.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu