Banca Națională a României (BNR), în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor, organizează a patra ediție a programului de educație financiară FinClub destinat elevilor de liceu din clasele a X-a – a XII-a.
Programul presupune crearea unui club de educație financiară sub forma unor întâlniri online bilunare, în perioada 20 octombrie 2022 – 11 mai 2023. Tematica întâlnirilor acoperă subiecte care țin de cunoașterea și aprofundarea noțiunilor și conceptelor financiare, iar profesorii îndrumători vor fi alături de elevi pe parcursul desfășurării întâlnirilor clubului.
Înscrierile în FinClub se pot face online până pe 17 octombrie 2022. Formularul de înscriere și Regulamentul clubului sunt disponibile la adresa https://edutime.ro/finclub/ , precum și pe pagina de Facebook a Autorității de Supraveghere Financiară.
Programul online de educație financiară FinClub a fost lansat în septembrie 2020 și se derulează în baza Protocolului de colaborare privind Educația Financiară încheiat în anul 2018 între BNR, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Finanțelor, Asociația Română a Băncilor și Ministerul Educației pentru activități comune în domeniul educației financiare și elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu