marți, 28 iunie 2022

UNPR-RNE lansează, în Bacău, două proiecte pentru IMM-uri

Uniunea Națională a Patronatului Român - Regiunea Nord Est (UNPR-RNE) organizează, joi, 30 iunie, la Hotelul Dumbrava din Bacău, Sala „New York”, lansarea a două proiecte destinate întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). Primul proiect, „DigitalizeIT-Competențe digitale pentru angajați” va fi prezentat de la ora 11,00, iar cel de al doilea, „Digital IMMotion” va fi lansat de la ora 12,00. Proiectele sunt cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

UNPR-RNE – spune managerul celor două proiecte, Corneliu Pricope - are ca parteneri în primul proiect companiile Interlog Com și Euro Training Solution, iar în cel de al doilea Asociația Megline și Asociația Centrul de Resurse și Formare în Profesiuni Sociale „Pro Vocație”. Participarea la proiecte este gratuită.

Obiectivul general al proiectului DigitalizeIT-Competențe digitale pentru angajațieste îmbunătățirea accesului egal la învățare pe tot parcursul vieții prin creșterea nivelului de cunoștințe / competențe / aptitudini în domeniul competențelor digitale, a 340 de angajați în IMM-uri din sectoarele economice cu potențial competitiv și in domeniile de specializare inteligentă și prin sprijinul a 39 de IMM-uri pentru a implementa programe de formare la locul de muncă în domeniul competențelor digitale din regiunile de dezvoltare Nord-Est, Vest și Sud-Muntenia.

 Înscrierea/participarea la eveniment este gratuită și se poate face și prin accesarea formularului: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc5e89JtU3zdy0OTDc9YxhKLdlEfUrQr--HGufDPvRoMUw-bQ/viewform?usp=pp_url.

Obiectivul general al proiectului Digital IMMotion este îmbunătățirea nivelului de cunoștințe / competențe / aptitudini și creșterea performanțelor profesionale pentru 320 de persoane, angajați în întreprinderi din sectoarele economice cu potențial competitiv din domeniile de specializare inteligentă, prin furnizarea unor programe de formare în domeniul alfabetizării digitale și tehnologiei informației și comunicațiilor.

Proiectul vizează selecția a 60 de IMM din regiunile de dezvoltare Nord-Est si Sud-Est, sprijinirea a 60 IMM în elaborarea / introducerea unor programe de învățare la locul de muncă în domeniul alfabetizării digitale/TIC și a unor documente / măsuri specifice care includ sprijinirea Industriei 4.0, gestionarea resurselor, utilizarea și calitatea TIC, în vederea asigurării echilibrului dintre dezvoltarea sustenabilă a capitalului uman, mediul înconjurător și creșterea economică durabilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu