Ediția a noua a Simpozionului „Soluții științifice inovatoare pentru agricultură”, organizat anual de compania Romchim Protect din Bacău, va avea loc în acest an cu prilejul primei ediții „Sfatul Grânarilor – Agriventura 2022, eveniment național sădit în jurul fermierilor, al culturilor și al culturii”. Evenimentul va avea loc în perioada 30 iunie-2 iulie pe Platforma experimentală Panifcom de la Podu Iloaiei și este organizat de Asociația Grânarii, iar Romchim Protect, fabricantul sistemului complet de fertilizare Agrisol, se numără printre partenerii premium, alături de companiile Bayer, Corteva și Syngenta. La evenimentul la care vor veni fermieri din România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina, va fi prezent și Taylor Pulver, Director Regional al companiei 360 Yield Center, din SUA.
Cu acest prilej, Romchim va lansa pe piețele din România, din Republica Moldova și din Bulgaria, produse recomandate de „360 Yeld Center”, produsele fabricantului din SUA, prezent acum pentru prima dată în Europa după un parteneriat în Ucraina. Este vorba de îngrășăminte lichide care fac parte dintr-un ansamblu de produse și soluții care vor fi puse la dispoziția fermierilor începând cu 30 iunie.
„Păstrăm – spune Ion Neculcea managerul Romchim, - crearea de lucruri noi, compania noastră fiind creatoare de soluții inovative, producătoarea îngrășămintelor Azosulf, CerealMax, Asfac, a produselor cu zinc, cu bor etc. Produsele Romchim bat cu foarte mult similarele din piață. La Podu Iloaiei vom fi prezenți cu tot ceea ce înseamnă soluții de fertilizare, de la semănat până la tratamentele cu îngrășăminte foliare și biostimulatori”.
În acest an – spun cei de la Romchim – și această companie a făcut cunoștință cu un „perete” care se numește lipsa de materii prime generată de o Rusie care nu este prietenoasă, dar care era aproape 70% furnizoare de îngrășăminte în Europa, prin prisma azotului și a potasiului. Fermierii s-au lovit, astfel de lipsa îngrășămintelor și de creșterea prețurilor.
Soluții americane pentru agricultura curată a Europei
Romchim a cochetat încă din 2019 cu mai multe soluții inovative pe care le-a aplicat în România în domeniul îngrășămintelor lichide, dar a de aici lipsit o verigă foarte importantă: modul în care fermierii pot aplica astfel de îngrășăminte lichide la sol. „Noi – a precizat Ion Neculcea - cunoșteam această verigă. În 2019 am fost în SUA, în vizită la compania 360 Yield Center, cea mai mare la nivel global și cel mai important producător de soluții pentru aplicarea îngrășămintelor lichide la sol. Odată cu dispariția restricțiilor de călătorie am reluat legătura cu ei și au fost încântați și hotărâți să înceapă colaborarea cu noi. Am revenit acolo la începutul lunii mai și am venit acasă cu foarte multe informații noi, iar odată cu problemele cu Rusia am început să ne gândim la aplicarea de îngrășăminte lichide”.
Mai puțină chimie în sol
Subiectul din acest an al simpozionului internațional organizat la Podu Iloaiei este tratat și prin prisma Politicii Agricole Comune Europene, care imprimă o direcție în diminuarea chimizării solului. Un subiect tratat, de altfel, de Romchim de trei-patru ani cu noi soluții la această problemă. „Odată cu diminuarea cu 20% a cantității de îngrășăminte chimice băgate în sol – a explicat managerul companiei băcăuane -, noi venim cu o soluție care dă rezultate cel puțin la fel de bune cu ceea ce se întâmpla până acum în câmp. Mergem pe îngrășăminte lichide, soluția pentru viitorul agriculturii. Vom arăta fermierilor soluțiile de aplicare a îngrășămintelor lichide, care scad foarte mult costurile la hectar și evidențiază modul în care planta răspunde îngrășămintelor imediat după aplicarea lor. Nu va mai fi nevoie să așteptăm ploile care solubilizau îngrășămintele solide. Îngrășămintele lichide se administrează la semănat, sub sămânță, iar răsărirea plantelor va avea loc foarte repede și uniform. Și vorbim de aplicarea lor pe rânduri, nu pe toată suprafața de cultură, de unde o primă diminuare a costurilor la hectar. Acum, tona de îngrășăminte agricole a ajuns la 1.000 de euro, un cost mare. Dar noi venim cu soluții mai ieftine”.
Fertilizare, dar și irigare
Acum, agricultura de la noi și din multe zone europene trece printr-o secetă pedologică severă, dar cei de la 360 Yeld Center au și o soluție de irigat. „Aceasta - a conchis Ion Neculcea -, va schimba probabil paradigma în ceea ce privește irigatul. Iar noi vom face tot posibilul ca una dintre mașinile pentru această operațiune să ajungă în România anul viitor (există o cerere imensă pe piața din SUA pentru ea). Suntem pregătiți să schimbăm tehnologia fertilizării culturilor și, iată, vorbim și despre irigații”.
În foto: afișul Agriventura 2022; Ion Neculcea - manager și Marius Gârbea - consultant Romchim; partenerii Agriventura
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu