Federația Națională a
Sindicatelor din Finanțe (FNSF), din care face parte și sindicatul din Administrația
Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Bacău, atrage atenția că a se îngheța
angajările în sistemul bugetar anunțată de Guvern, aplicată general, fără o
analiză sectorială, este departe de a aduce rezultatele dorite. „Economia la
fondul de salarii – a precizat Vasile Marica, președintele FNSF - nu înseamnă
venituri în plus și în niciun caz o îmbunătățire a colectării veniturilor la
bugetul statului”.Consiliul Național al FNSF
În acest sens, ne atrage atenția liderul Sindicatului finanțiștilor băcăuani, Iulian Cerbu - FNSF a făcut câteva precizări:
· În sistemul Ministerului Finanțelor, care cuprinde Ministerul Finanțelor – aparat central, ANAF – aparat central și unități subordinate, nu s-au mai făcut angajări din anul 2016;
· De la aproximativ 28.000 de angajați, numărul s-a diminuat de la an la an, ajungând la 22.000;
· 10% din angajați au vârste până în 30 de ani, 10% între 30 și 40 ani, 40% între 40 și 55 de ani și 40% peste 55 de ani. Rezultă o îmbătrânire accelerată a sistemului;
· În fiecare an se vacantează în medie 800 de posturi, atât prin pensionări, cât și prin plecări din sistem și, din păcate, tot mai multe decese, datorate mediului stresant în care se desfășoară activitatea.
Pe cale de consecință – spun sindicaliștii din Finanțe -, pentru a funcționa și a performa, sistemul fiscal are nevoie urgentă de infuzie de personal tânăr și în niciun caz de o măsură de înghețare a angajărilor, care ar echivala cu un colaps. „Se vorbește de ani buni despre digitalizarea sistemului fiscal, dar acest proces este de durată și nu-și poate produce efectele imediat – a mai spus Vasile Marica. În prezent, sistemul funcționează la cota de avarie, cu personal insuficient, programe informatice greoaie, fără baze de date interconectate. Colectarea nu poate fi îmbunătățită prin măsuri care nu țin cont de realitatea instituției. Prin urmare, solicităm Guvernului ca, la elaborarea actului normativ care va reglementa măsurile anunțate, să țină cont de particularitățile sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor și să nu ia decizii care pot avea efectul invers celor preconizate”.
Vasile Marica a vizitat, recent, Bacăul, unde s-a întâlnit cu sindicaliștii din AJFP.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu