vineri, 28 mai 2021

Bacăul urcă, de luni, pe podiumul campionilor prevenției medicale

  • luni, 31 mai, se deschide CliniX Heath Care, la Central Plaza Medical Mall, care aduce prevenția medicală înaintea tratamentului unei afecțiuni

În municipiul Bacău devine operațional, de luni, 31 mai, al doilea centru din România de investigații medicale multiple (de tip RMN, cardiologic sau ginecologic, legate de afecțiunile diabetice sau de analiza hemodinamică etc.) cu o tehnologie de ultimă generație și bazată pe experiența unei echipe de specialiști de top din întreaga lume. Centrul de investigații este CliniX Health Care, amenajat la Central Plaza Medical Mall și a fost prezentat joi, 27 mai, specialiștilor și celor interesați chiar de cel care îl conduce, omul de afaceri Fredy Abramovici.   

CliniX Health Care folosește echipamentul NicaS, adus din Israel și instalat și setat de specialiști din țara lui de origine. Un astfel de centru mai funcționează, în România, doar la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” de la Fundeni-București, cu un sistem CliniX adus tot de firma din Bacău, singura care deține exclusivitatea furnizării acestor echipamente în România. Astfel, CliniX Health Care este parte a rețelei internaționale de clinici și laboratoare medicale de acest fel, cu sediul în Israel.

Investigațiile de tip RMN, cardiologice, ginecologice, cele legate de afecțiunile diabetice, analiza hemodinamica– spune Fredy Abramovici - sunt doar unele din cele de care se poate beneficia la CliniX. Dintre acestea, este de remarcat analiza hemodinamică non-invazivă prin bioimpedanță – o metodă modernă, neinvazivă și de încredere, utilizată pentru a monitoriza parametrii hemodinamici ai pacientului - debitul cardiac, volumul bătăii inimii și contractilitatea cardiacă, prin măsurători continue ale modificărilor impedanței toracice cauzate de fluctuația volumului de sânge în timpul ciclului cardiac. Până acum, măsurarea acestor parametri se făcea exclusiv prin metode invazive, ceea se presupunea un risc sau cel puțin un disconfort major pentru pacient.

Noua tehnologie non-invazivă oferă informații esențiale, detaliate, pentru a gestiona eficient hipertensiunea arterială și alte afecțiuni cardiace.

„Echipamente ca ale noastre – a precizat Fredy Abramovici - nu mai există, acum, în România, iar multe dintre ele nici în Europa. CliniX face parte dintr-un parteneriat cu grupul Global Medical din Israel, prin care vom oferi, mai întâi în Bacău, o gamă întreagă de echipamente și tehnologii care nu au ajuns în afara Israelului. Astfel de echipamente nu ajung ușor în lume, ele sunt pe o listă de așteptare de trei-patru ani. Investigația cu aceste echipamente costă între 400 și 600 de dolari în SUA și Canada. Noi am adaptat tariful de numai 250 de lei, în condițiile României. Echipamentul nostru este dedicat acum afecțiunilor cardiovasculare și în special bolnavilor hipertensivi, dar softul lui permite mult mai multe și va fi folosit în secțiile de dializă, de ATI și de cardiologie”.

Programul clinicii este zilnic între orele 9,00-17,00, iar programările se pot face online pe www.clinix.ro, dar și telefonic.

La prezentarea de joi a noii clinici, a fost transmis un mesaj din Israel de la prof. univ. dr. Aviram Hirsch, medic la spitalul Assuta, care a sprijinit în mod deosebit proiectul centrului CliniX din Bacău, iar despre analiza hemodinamică a transmis un mesaj și dr. Oana Gheorghe-Fronea, medic primar de cardiologie, reprezentanta Societății Române de Hipertensiune. A fost prezentat și exemplul echipamentului similar care există acum la spitalul din Edmonton, Canada

În viitorul apropiat – a mai anunțat Fredy Abramovici - investigarea medicală va putea fi făcută și la domiciliul pacienților și vom parcurge etapele ulterioare cu sprijinul medicilor de familie, al specialiștilor.

Fredy Abramovici„Vrem să aducem la Central Plaza Medical Bacău cele mai performante echipamente medicale care se produc în Israel, nepromovate pe alte piețe. Acestea sunt deja prezente în Israel, iar după ce vom aduce echipamentul portabil pentru diagnosticarea la domiciliu vom trece la etapa «Inteligența artificială» și aducem în Bacău, mai întâi, echipament care nu este cunoscut la nivel mondial. Suntem pe lista prioritară. Alt echipament pe care vrem să-l aducem este pentru femeile gravide. Viitoarele mame își vor putea face singure investigația stadiului sarcinii. Aparatul pe care îl pot închiria are mărimea unui telefon mobil, arată în timp real imaginea sarcinii și a fătului, care poate fi trimisă online medicului ginecolog, pentru consultații în direct. Și acest echipament există deja în Israel.”


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu