vineri, 12 iunie 2020

Ziua Silvicultorului marcată de restricțiile pandemiei


Sărbătorirea „Zilei Silvicultorului”, stabilită din 1991 pentru a doua sâmbătă din luna iunie, a ajuns în acest an, sâmbătă, 13 iunie, la a 30-a ediție, dar este marcată de restricțiile impuse de măsurile împotriva pandemiei de Covid-19. Un mesaj a fost transmis silvicultorilor și de liderul Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva, inginerul băcăuan Silviu Geană.

Silvicultorii nu au uitat nici în aceste condiții de intensificarea cazurilor de agresiune fizică împotriva personalului silvic care își face datoria apărând pădurea de hoții de lemn, fără precedent în ultimul timp. Au fost omorâți 6 pădurari, iar peste 650 de pădurari, tehnicieni și ingineri silvici au fost atacați de infractorii surprinși în timp ce tăiau ilegal sau sustrăgeau material lemnos. Astfel, Federația Silva a solicitat deputatului Alexandru Stănescu, președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, introducerea unui amendament la proiectul de lege privind modificarea Codului Penal. Silvicultorii consideră necesară majorarea limitelor pedepselor pentru infracțiunea de ultraj și în cazul personalului silvic.
„Dacă în timp am fi avut un Corp Silvic unit – a opinat Silviu Geană -, presiunea exercitată asupra pădurii de anumite grupuri de interese ar fi putut fi mult diminuată și sunt convins că am fi avut și o legislație mai suplă, mai coerentă și mai aplicată pe pădure, pe ceea ce trebuie să facem și nu pe ceea ce ne este interzis să facem”.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva administrează 3,13 milioane ha de păduri proprietate publică a statului, din care 80% sunt certificate la nivel internațional, 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață cumulată de peste 850 de mii de hectare și 12 herghelii de stat și patru depozite de armăsari. Romsilva asigură, pe baze contractuale, servicii silvice pentru aproximativ un milion de hectare păduri aflate în alte forme de proprietate.
Direcția Silvică Bacău administrează 194.544 ha, din care 167.923 ha constituie domeniul public al statului, iar 26.621 ha domeniul privat al persoanelor fizice sau juridice, cu contract de administrare.

„Manifestările de amploare sunt restricționate sau interzise în această perioadă. Urez, însă, tuturor silvicultorilor, tuturor lucrătorilor din sectorul silvic dar și celor care se află alături cu sufletul de pădurea românească, un sincer și călduros LA MULȚI ANI!”.
Silviu Geană, liderul Federației Sindicale Silva

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu