Primăria
Municipiului Onești a răsplătit și în acest an rezultatele obținute de elevi și
de sportivi. La sfârșitul acestei săptămâni, la Cinematograful Capitol din
municipiu a avut loc o nouă ediție a Galei Sportului
și Învățământului Oneștean, dedicată sportivilor și elevilor care au
reprezentat Oneștiul la fazele finale ale olimpiadelor școlare, ale campionatelor
naționale, precum și la competițiile internaționale.
Primarul Nicolae Gnatiuc a premiat, astfel
elevii olimpici și sportivii, dar și dascălii și antrenorii acestora. Pe scenă
au urcat 250 de persoane, iar suma totală alocată de Primărie și de Consiliul
Local a ajuns la aproximativ 150.000 de lei.
I-am văzut, pe scenă, pe olimpicii de la
școlile gimnaziale „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, „Emil Racoviță” și „George
Călinescu”, de la Liceul cu program Sportiv „Nadia Comăneci”, de la Liceul Teologic
„Fericitul Ieremia”, de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, Colegiul
Tehnologic „Gheorghe Asachi” și Colegiul Național „Grigore Moisil”.
„Felicit sportivii, elevii, antrenorii și
profesorii lor, în mod special performerii acestei ediții a Galei: eleva
Rebeca-Elena Ursu (prof. Aurel-Adrian Mihăilă) de la Colegiul Național Grigore
Moisil, care
a obținut premiul al II-lea la Olimpiada Internațională de
Geografie pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est; profesorii Maria și Dan
Zaharia pentru activitatea didactică și pentru rezultatele remarcabile obținute;
halterofila Mihaela Valentina Cambei de la CSM Onești și judoka Georgiana Miler
de la CSȘ Onești, sportivele numărul 1 pe acest an în clasamentul cluburilor
oneștene. Felicit, de asemenea, pe toți sportivii, elevii, antrenorii și
profesorii care, alături de părinți, susțin și îndrumă pașii tinerilor către
performanță, asigurându-i de toată susținerea mea în ceea ce privește performanța
în educație sau în sport la Onești”.Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu