Organizatorii
ediției din acest an a festivalului „Toamna băcăuană” anunță încă o zi în
programul manifestărilor. Astfel, festivalul va avea loc în perioada 11-14
octombrie și va ține loc tradiționalelor manifestări „Zilele Bacăului” care
aveau loc la începutul lunii octombrie sub auspiciile primăriei, dar pentru care
nu mai poate fi asigurată finanțarea.
„Toamna
băcăuană”, organizată fără fonduri publice, va avea loc în parcarea Stadionului
Municipal, iar atmosfera de sărbătoare – spun organizatorii - va fi întreținută
de artiști locali, dar și de artiști consacrați.
„Festivalul
– spun reprezentanții organizatorilor, Gabriel Marghiol și Florin Lupancu - este
la a treia ediție și își propune să fie un eveniment de referință în panorama
de toamnă a Bacăului. Evenimentul este dedicat pământului, gastronomiei
românești, bogăției etnografice și folclorice și reunește producători agricoli și
meșteri populari”. Compania se ocupă, de altfel, cu organizarea de evenimente
(gastronomice, culturale, târguri etc.).
Programul
manifestării și artiștii care vor urca pe scena festivalului:
Vineri,
11 octombrie
- DJ CIP & Larisa, elevii de la Palatul Copiilor, Taraful Cristian Năstase,
soliștii Florin Popa, Gabriela Comăneci, Cristian Rizescu și Cristina Spătar,
dar și Grupul Potențial.
Sâmbătă,
11 octombrie
- Școala Steluțelor, Ansamblul folcloric „Mugurașii de la Agăș”, solistele Lary
și Oana Crețu, Maria Tătaru și Ada Georgiana Bodea, Ștefania Pătru și Cristinel
Iordăchioaia, Serena, Claudia Pavel și Mateo.
Duminică,
13 octombrie
- Ansamblurile folclorice reunite „Brădulețul” și „Stejărelul” și ansamblurile
folclorice „Moineșteanca”, „Plaiuri Băcăuane” și „Floricică de la Munte”.
Recitaluri vor mai susține Emma Urban, Nina Manolache, Emma Gherganu, George
Cojocărescu, Constantin Bahrim, Ilie Roșu, Nicu Paleru și Mario Fresh.
Luni, 14 octombrie – Ansamblul folcloric „Zestrea”, Grupul vocal
folcloric „Călugărenii”, Gabriela Comăneci și Taraful de la Târgu Ocna, Denisa
Farcaș, Ramona Hobu, Mihaela Iordache, Taraful Cristian Năstase și George
Cojocărescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu