vineri, 26 aprilie 2019

Au fost finalizate lucrările de amenajare urbanistică de la Catedrală


Societatea de Servicii Publice Municipale a finalizat lucrările de amenajare a Parcului Catedralei Ortodoxe din Bacău.
Suprafața de peste 10.000 mp s-a transformat într-o zonă de promenadă, organizată ca spațiu urbanistic deschis, iar conexiunile cu zonele adiacente sunt realizate prin rampe de acces, scări și delimitări cromatice la nivelul pavajului.
În lateralul Catedralei a fost amenajată o zonă extinsă de locuri de parcare, în continuarea străzii Lucrețiu Pătrășcanu. Parcarea este poziționată astfel încât să sistematizeze traficul în zonă, prin gruparea locurilor de parcare în continuarea parcării existente.
Trotuarele și aleile au fost realizare din pavaj, iar în lateralul acestora au fost amplasate bănci de agrement și coșuri menajere.
În seara de Înviere, la Paștele ortodox, va fi inaugurat și sistemul de iluminat arhitectural, compus din 200 de proiectoare poziționate pe fațadele Catedralei și stâlpi de iluminat cu led, amplasați împrejurul clădirii și pe aleile ce fac legătura cu zonele de recreere.

Un comentariu: