luni, 17 septembrie 2018

Vrei ajutor de stat? Hai la școală!


Operatorii economici care vor să aplice pentru obținerea unor finanțări din categoria „ajutor de stat” se pot instrui în acest sens chiar cu ajutorul finanțatorului. Ministerul Finanțelor Publice continuă pregătirea operatorilor economici în acest domeniu prin Școala de Finanțe Publice și Vamă (SFPV).

Ministerul organizează două sesiuni de pregătire în săptămânile 18-20 și 25-27 septembrie. Operatorii economici interesați trebuie să completeze un formular și să-l trimită la adresa de e-mail scoaladefinante@mfinante.gov.ro.
Programarea participanților va fi realizată în ordinea solicitării, urmând ca SFPV să comunice data și ora la care se va organiza instruirea. În cazul în care unii operatori economici vor solicita să participe la o a doua sesiune, ei vor fi programați după cei care sunt la prima solicitare, în limita locurilor disponibile. Sesiunile de instruire se vor desfășura la adresa Bulevardul Mircea Vodă nr. 44, intrarea B, sector 3, București.
Fiecare operator economic va putea trimite la instruire maxim doi reprezentanți, respectiv două persoane din partea societății aplicante sau o persoană din partea societății aplicante și o persoană din partea societății consultante.
Sesiunile de instruire vor fi susținute de Direcția Generală Ajutor de Stat, care va face o prezentare generală a prevederilor HG 807/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, a Ghidului solicitantului – Revizia 2, precum și a Ghidului de plată – Revizia 2. În plus, vor fi discutate câteva spețe generale, cu titlul de exemplu.
„La aceste întâlniri - spun cei de la minister - nu se vor analiza proiecte de investiții și nu se va stabili eligibilitatea acestora. Stabilirea eligibilității unui proiect de investiții se poate determina numai după depunerea Cererii de acord pentru finanțare, însoțită de documentele justificative și doar după finalizarea procesului de analiză”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu