vineri, 13 aprilie 2018

Documentarul „România neîmlânzită” rulează în Bacău și Onești


Documentarul de lung metraj „România neîmblânzită”, realizat de Casa de producție britanică Off the Fence, cu sprijinul Auchan Retail România, a ONG-ului de mediu TENT și a companiei de distribuție de film Transilvania Film, rulează de vineri, 13 aprilie, și la Cinema City, din Arena Mall, dar și în Onești, la Cinema Capitol.
Documentarul a fost regizat de Thomas Barton-Humphreys, care a scris scenariul împreună cu Alex Păun, iar comentariul este asigurat de actorul Victor Rebengiuc. Filmările au durat 12 luni pentru a surprinde toate sezoanele României, în peste 80.000 de kilometri folosind șase tipuri diferite de transport (mașină, barcă, avion, elicopter, snowmobil și mașinuță de golf), cu 22 de cameramani și cu două drone. Imaginile sunt surprinzătoare. Cele mai apropiate locuri de Bacău în care s-a filmat sunt Parcul Natural Vânători (Neamț) și orașul Iași.
Filmul durează 93 de minute.
România neîmblânzită – spune regizorul și producătorul de film Tudor Giurgiu - e un film special, făcut cu mare grijă la detalii, cu bun simț, evitând clișeul și stilul pompieristic”. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu