- măsura face parte din strategia înființării Companiei Române de Chimie, cu trei platforme: Chimcomplex, Oltchim şi Someş Dej
![]() |
Someș Dej |
Societatea Chimcomplex Borzești, membră a Grupului Societățile Comerciale
Române (SCR), a fost declarată câştigătoarea licitaţiei pentru achiziţia
pachetului 1 din activele fabricii Someş Dej, societate aflată în insolvență. Platforma
Someş cuprinde 40 ha de teren şi construcţii industriale, la care se adaugă
serviciile adiacente (staţii de tratare a apelor, staţii electrice, depozite,
depoul CFR, infrastructura rutieră etc.).
Cu această măsură s-a încheiat, la Chimcomplex, strategia de investiţii şi
dezvoltare pentru anul 2016. Pentru anul 2017, Chimcomplex este pregătită
pentru achiziţia activelor funcţionale ale combinatului Oltchim, iar împreună
cu platforma de la Dej va dezvolta noi afaceri în domeniul chimiei sării,
constituind astfel Compania Romană de Chimie (CRC) pe aceste trei centre
logistice distribuite naţional.
Pe direcţia afacerilor specifice fostului combinat Someş Dej, respectiv
producţia de celuloza şi hârtie, echipa de management de la Chimcomplex a
finalizat negocierile cu un partener de specialitate din domeniu, iar după un
an de investiţii va reporni împreună cu acesta, în prima etapă, fabrica de
hârtie unde va angaja, în total pe ambele divizii, 400 de salariaţi.
Grupul SCR a promis că va emite,
ulterior, un comunicat referitor la istoria insolvenței societății Someş şi
cauzele ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu