duminică, 16 august 2015

S-a extras Loteria bonurilor fiscale din luna iulie



  • pot revendica premiile posesorii bonurilor cu valoarea de 364 de lei din 23 iulie

Extragerea lunară a Loteriei bonurilor fiscale, organizată pe 16 august de Ministerul Finanțelor Publice și Loteria Română pentru bonurile eliberate în luna iulie, a scos din urnă valoarea de 364 de lei, pentru bonurile eliberate în ziua de 23 iulie.
Fondul de premiere pentru fiecare extragere lunară, până în decembrie inclusiv, a fost stabilit la 1.000.000 de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Astfel, valoarea minimă a unui premiu este de 10.000 de lei.
După centralizarea bonurilor câștigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare. Depunerea cererilor de revendicare se poate face de luni, 17 august, timp de 30 de zile maxim, prin depunerea în original a bonului fiscal câștigător, alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală. Formularul cererii poate fi obținut gratuit de la administrația fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul www.mfinante.ro Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat. Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.
câștigătorilor poate fi consultată aici:
Pentru extragerea precedentă, din 19 iulie,, până la data de 12 august au fost depuse, în toată țara, 4 cereri de revendicare a premiilor.
Următoarea extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc pe 20 septembrie, pentru bonurile lunii august.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu