miercuri, 15 aprilie 2015

Joi este sistată alimentarea cu gaze naturale în Zemeș și Solonț



În vederea efectuării unor lucrări specifice la sistemul de alimentare cu gaze naturale, joi, 16 aprilie, începând cu ora 9.00, va fi sistată distribuţia gazelor naturale în localităţile Solonţ şi Zemeş.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.
Compania E.ON solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu