Miercuri,
18 februarie, la Școala gimnazială specială „Maria Montessori”, din Bacău, a
fost inaugurat oficial un laborator de kinetoterapie, realizat cu fonduri în
valoare totală de 16.500 de lei, donate de organizația feminină de voluntariat
Inner Wheel și de clubul Leo Poenix de pe lângă Lions Club „Sf. Gheorghe”, ambele
din Bacău. La eveniment au participat membri ai celor două cluburi donatoare,
ai Lions Club Sf. Gheorghe, ai conducerii Școlii „Maria Montessori” și ai
Inspectoratului Școlar Județean.
Proiectul
noului cabinet este primul de acest fel deschis prin contribuția Inner Wheel în
Bacău. Banii pentru investiții au fost adunați încă de anul trecut de cele două
cluburi băcăuane, din acțiuni caritabile. Circa 15.000 de lei au fost aduși de
Inner Wheel după evenimentul „Swimathon”, de la Bazinul de înot din Bacău, unde
voluntarii din proogram au înotat, în fața unui mare număr de spectatori,
special pentru susținerea proiectelor clubului băcăuan, alți circa 1.500 de lei
fiind o parte din ceea ce tinerii „leo” au putut aduna după un spectacol
organizat de ei la Teatrul „George Bacovia”.
Masa de recuperare |
Cabinetul
de kinetoterapie este astfel dotat cu echipamente moderne, cu ceea ce terapeuții
pot folosi eficient în munca loc cu elevii acestei școli speciale. „Eu,
directorul școlii – a spus Adrian Năstac – nu cred că aș fi putut aduna acești
bani, pentru un astfel de obiectiv, în condițiile financiare în care ne desfășurăm
activitatea. Acum putem trata, însă, o paletă foarte largă de deficiențe ale
elevilor. Iar pentru aceasta ne-am implicat cu drag efectiv în amenajarea
cabinetului”.
Donatorii au
apreciat că, pentru prima dată în acțiunile lor de caritate, au asistat la o
demonstrație de folosire a aparatelor chiar cu elevii școlii. Au văzut, astfel,
cum este folosită masa de recuperare (considerată cea mai importantă achiziție
din acest proiect), bicicleta de recuperare motorie, scara pentru reeducarea
mersului, mingile terapeutice, dar și diferitele jocuri, precum cel de popice
sau discurile tactile, care folosesc, de asemenea, trapeuților în activitatea lor.
„Am aflat de ceea ce ar avea nevoie Școala
Montessori pentru activitatea specială tot de la o acțiune organizată de clubul
nostru, un Bal al Mărțișorului. Acum, după ce am realizat proiectul, pot dezvălui
cât de mult am apreciat că și cei din școală au avut o implicare totală.
Practic, am colaborat la realizarea proiectului, ceea ce este foarte important în
astfel de acțiuni. Sperăm să fie de folos ceea ce am dăruit și vom fi în
continuare alături de acest colectiv.”
Măriuca Boghiu, past president al Clubului Inner
Wheel Bacău
„Sperăm ca și pe viitor, prin strângerea de
fonduri să putem sprijini alte proiecte. În luna martie, a anului trecut, noi
am organizat un spectacol caritabil, iar din banii strânși pe bilete am susținut
mai multe proiecte de genul celui de la Montessori, care credem că este și cel
mai important.”
Teona Zaharia,
președinta Leon Club Phoenix
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu