- acesta accentuează responsabilitatea asupra actelor de expertiză, dar „unde-i lege nu-i tocmeală” – opinează președintele Filialei CECCAR Bacău
O decizie de la finalul anului
trecut a Înaltei Curți de Casație și Justiție pune o nouă presiune asupra
statului profesiei de expert contabil judiciar. Înalta Curte a stabilit că expertul tehnic judiciar este funcționar
public în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (2) teza întâi din Codul
penal, după ce a examinat o cerere privind dezlegarea unor chestiuni de drept în
materie penală, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri pentru
dezlegarea de principiu a modalității de interpretare a dispozițiilor art. 175
alin. (1) și (2) din Codul penal privind funcționarii publici.
Experții contabili judiciar care
sunt și membri ai Corpului Experților Contabili și Contabili autorizați din
România (CECCAR) au solicitat acestei orgabizații elaborarea unui punct de
vedere față de această situație. „Înalta Curte – au răspuns Direcția juridică,
Direcția expertize contabile și Secretariatul organelor de conducere din CECCAR
– a motivat că expertul tehnic judiciar exercită un serviciu de interes public,
respectiv întocmirea de expertize în vederea aflării adevărului și soluționării
cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești sau instrumentate de
organele de urmărire penală, serviciu pentru care a fost învestit de o
autoritate publică (Ministerului Justiției).”
În motivarea deciziei, Înalta Curte
de Casație și Justiție reține și că sunt asimilați funcționarilor publici și persoanele
fizice care exercită o profesie de interes public pentru care este necesară o
abilitare specială a autorităților publice, așa-numitele profesii liberale care
se organizează și se exercită numai în condițiile legii, ale statutului
profesiei și codului deontologic, și au statutul unor funcții automome, care se
exercită în birouri sau cabinete ori în asocialțiile profesionale înființate
potrivit legii.
Aceeași instanță a constatat că
îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 175 alin. (2) din Codul penal
trebuie analizată pentru fiecare categorie profesională în concret, pornind de
la normele speciale care îi reglementează statutul.
„Unde-i lege, nu-i tocmeală. Experții
contabili judiciari trebuie să se conformeze întocmai, nu te poți juca cu așa-ceva.
Noi și înainte aveam sarcini foarte bine precizate în domeniu, dar acum crește
răspunderea pe care o avem. Acum trebuie să acceptăm noul statut. Există
suportul legal, doar trebuie aplicat. Trebuie, însă, reținut că și alte
categorii de experți judiciari (domeniile cadastru, imobliare, topografie,
tarduceri autorizate etc.) sunt vizați de noua prevedere legală, nu doar
contabilii. Dar, atât timp cât expertiza tehnică judicară este de interes
public și este mijloc de probă pentru instanță, parchete sau poliție, automat
are o valoare foarte mare. Chiar dacă instanțele de judecată i-au în calcul sau
nu asemenea expertize.”
Marcel Bulinschi, expert
contabil judiciar, președintele filialei CECCAR Bacău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu