O noapte în
ploaie, sub cerul liber. Un grevist ameninţă că îşi dă foc
- Cortul de la Crucea Roşie a fost luat
- Administratorii combinatului susţin că nu au nicio soluţie pentru salariile compensatorii
Un cort turistic nu este o stavilă în calea ploilor repezi de vară
Medicii
de la Ambulanţă au constatat, miercuri noaptea, că participanţilor la protest
le-a scăzut din nou glicemia. Firesc, după fiecare zi de nemâncare. Între timp,
veşti, de orice fel, pentru greviştii foamei nu prea vin de nicăieri. Oamenii
au cerut din nou să stea de vorbă cu liderul sindicatului de la Amurco,
Gheorghe David, iar joi oamenii au fost primiţi, la discuţii, şi de directorul
general al combinatului, Laurenţiu Hotea. “I-am explicat domnului director –
spunea Sorin Melinte – că sunt soluţii pentru a ne plăti salariile
compensatorii. De la InterAgro au venit, în etape, bani, din combinat se vinde
fier vechi. Nu se poate să nu se găsească o soluţie, dar avem sentimentul că nu
se vrea.” Aceasta a fost concluzia tuturor greviştilor, după ce directorul
general le-a spus şi joi că nu poate face nimic pentru ei.
Cu
nervii întinşi la maxim, Cezar Goşman,
unul dintre grevişti, poate şi cel mai stresat din tot grupul de 19
protestatari, a solicitat, joi, hârtie de scris, pentru că are de gând să
notifice conducerea InterAgro că îşi va da foc dacă nu va primi drepturile care
i se cuvin. “Nu mai pot aştepta să văd că pentru noi nu se poate face nimic,
când dreptatea este de partea noastră - spunea Cezar Goşman. Noi nu cerem ceva
în plus, ci numai ceea ce este al nostru. Nu văd altă soluţie, dacă până vineri
nu se face ceva. Am familie şi doi copii, însă umilinţa prin care trecem mă
determină la un asemenea gest. Măcar să vadă toţi că noi aici nu glumim. Nu am
venit să ne distrăm“. Colegul nostru de suferinţă - spunea Sorin Melinte – ne-a
luat prin surprindere cu hotărârea lui, dar înţelegem starea luui sufletească.
Nu suntem de accord cu un asemenea gest şi vom face tot ce putem pentru a-l
îndepărta de acest gând. Însă, nu ştiu până când, pentru că între timp şi nouă
ne scad puterile şi suntem tot mai stresaţi şi noi, văzând că nu avem nicio
pârghie legală fermă pentru a ne câştiga drepturile”. Miercuri, greviştii au
văzut o hotărâre judecătorească obţinută de un fost salariat al combinatului din
Bacău, care a solicitat în instanţă să-i fie plătite salariile compensatorii
după disponibilizare, dar nici acum nu a fost pus nimic în mişcare pentru
aceasta, cu toată hotărârea instanţei de judecată, care obligă Amurco la plată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu