duminică, 22 aprilie 2012

Credit personalizat, de la Bancpost


George Georgakopoulos
Bancpost a lansat "Creditul Nume Prenume" - credit de consum, pentru nevoi personale, nenominalizate. Produsul încorporează un nivel de personalizare care ţine cont de profilul clientului şi de informaţiile privind istoria sa de credit, aşa cum apare aceasta în Biroul de Credit. "Recunoaşterea individuală a fiecărui client - a declarat, cu ocazia lansării acestui produs, George Georgakopoulos, vicepreşedinte executiv al Bancpost - este o caracteristică importantă a activităţii băncii şi ea trebuie integrată şi la nivelul relaţionării cu clientul în unităţile Bancpost, dar şi în arhitectura produselor noastre. Clienţii sunt unici şi au comportamente specifice, prin urmare trebuie trataţi conform particularităţilor pe care le au. Creditul Nume Prenume furnizează această recunoaştere şi cred că astfel facem un pas înainte către maturizarea pieţei creditului în România. A merge înainte în această piaţă înseamnă a pune valoare pe istoricul de plată al clientului în sistemul bancar şi pe relaţia acestuia cu banca".
Noul credit pune la dispoziţia clientului o sumă cuprinsă între 500 şi 10.000 de euro (1.500 până la 40.000 de lei), pe o perioada de 1 - 5 ani şi o ofertă de preţ personalizată conform profilului său financiar, recompensînd comportamentul responsabil cu o dobandă pe măsură. De exemplu, pentru un credit de 15.000 de lei pe 5 ani, dobânda variabilă este de 10,9%, comisionul de administrare lunar de 0,41%, rata lunară de 387 de lei, iar suma totală de rambursat de 21.566 de lei (DAE 17%).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu