marți, 3 mai 2011

Dedeman pregăteşte terenul pentru a intra în Alba Iulia

Intenţia companiei băcăuane Dedemande de a construi un magazin din reţeaua naţioanlă la Alba Iulia ar putea prinde rpimul contu prin achiziţionarea unui teren în acest oraş. Producătorul de lactate Albalact, controlat de familia Ciurtin, se află în negocieri cu fraţii Pavăl, acţionarii de la Dedeman. Conform aprecierii Ziarului financiar, tranzacţia ar putea ajunge la 1,6 milioane de euro. Preşedintele Alblact, Radu Ciurtin, a declarat că a fost semnat, deja, un precontract în acest scop.
Dedeman Bacău a devenit cea mai mare reţea de bricolaj (noţiune care desemnează practicarea pe lângă gospodărie, în timpul liber, a tot felul de lucrări mărunte, pentru care Dedeman are tot atâtea oferte de unelte şi materiale de construcţii). Reţeaua naţională a companiei numără, acum, 23 de magazine. Ultimul magazin deschis de companie a fost cel din Drobeta Turnu Severin, la o lună de la inaugurarea celui din Cluj-Napoca. Cele două centre comerciale au deschis seria de investiţii pentru acest an, investiţii înscrise în strategia de creştere a cifrei de afaceri cu 10% faţă de anul trecut. În 2010, Dedeman a înregistrat o cifră de afaceri de 360 de milioane de euro, în creştere cu 42% faţă de valoarea înregistrată în 2009. Compania va menţine ritmul deschiderilor de magazine, cu câte 4 - 5 unităţi pe an, pentru a atinge, până în 2015, un număr de 40 de centre comerciale la nivel naţional. Dedeman mai înseamnă două centre logistice, un parc auto propriu, peste 45.000 de produse care acoperă 11 domenii în fiecare magazin, aproximativ 4.300 de angajaţi, 226.000 mp suprafaţă totală de vânzare şi între 6.000 - 18.000 mp suprafaţa unui magazin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu