![]() |
Sucursala judeteana Bacau a BCR |
Acţiunea de ieri - spun reprezentanţii sindicatului -, a fost o continuare a măsurilor de protest atât faţă de atitudinea nejustificată a angajatorului faţă de dialogul social şi intenţia acestuia de a elimina drepturile salariaţilor din Contractul Colectiv de Muncă (CCM), dar şi faţă de dorinţa Guvernului de a opera modificări în Codul Muncii. "Această formă de protest - ne-a informat Oana Maria Kramer - urmăreşte să atragă serios atenţia angajatorului asupra faptului că
salariaţii nu mai acceptă sacrificii pentru următorii doi ani şi că sunt mai hotărâţi ca niciodată să-şi apere drepturile". Acţiunea are la bază şi ultimul răspuns din procesul de negociere a CCM la nivel de unitate, pe care BCR l-a dat salariaţilor pe 25 februarie, la trei ore după protestul liderilor organizaţiilor sindicale în faţa sediul central al băncii. "Acţiunea de ieri - spun liderii sindicali - a vrut să reflecte unitatea şi solidaritatea salariaţilor BCR şi să confirme că protestul
de vineri al liderilor sindicatelor teritoriale afiliate la Federaţia Sindicatelor Independente din BCR a fost organizat la solicitarea lor şi ca sunt alături de cei pe care i-au mandatat să îi reprezinte".
Tot liderii sindicali au apreciat că prin răspunsul transmis salariaţilor angajatorul şi-a menţinut poziţia de forţă pe care se situează în negocierea CCM şi a transmis salariaţilor că revendicările acestora nu vor fi soluţionate favorabil. "Astfel - spun liderii -, BCR nu acordă
nicio şansă negocierilor, insistând în continuare pe eliminarea sau, în cel mai bun caz, suspendarea pentru doi ani a bonusurilor salariale acordate în strânsă legătura cu performanţa băncii; în cazul suspendării acordării bonusurilor, efectul este acelaşi ca la eliminarea lor, salariaţii fiind lipsiţi de beneficiul acestora pe toată durata executării CCM". Angajatorul mai vrea eliminarea definitivă a indexării salariilor de bază cu 50% din indicele de inflaţie pentru 2011 şi 2012 (CCM ar urma să se încheie pe o perioadă de doi ani, iar această obligaţie ar deveni scadentă în 2012 pentru 2011, respectiv 2013 pentru 2012), precum şi modificarea schemei de plăţi compensatorii pentru concedierea individuală sau colectivă, în mod descrescător. "Practic, răspunsul de vineri al angajatorului nu a făcut decât să confirme atitudinea dispreţuitoare şi ignoranţa faţă de salariaţii săi şi a întărit intenţia de a arunca salariaţii într-o situaţie dezastruoasă, impunând o nouă perioadă de doi ani de austeritate, după ce în 2009 - 2010 salariaţii au mai trecut printr-o perioadă asemănătoare" - au mai opinat liderii sindicatului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu