Industria de panificaţie atrage proiecte de investiţii (Foto: Petru DONE) |
• în toată ţara au fost eligibile 130 de proiecte în industriile de panificaţie şi forestieră
Schema de ajutor de stat N578/2009 din cadrul Măsurii 123 "Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere" a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) a atras, în judeţul Bacău trei proiecte, toate eligibile, în valoare de 1,7 milioane de euro. Numărul de participanţi la această campanie de finanţare din fonduri europene, încheiată la jumătatea lunii februarie, a fost însă mai mare.
Pentru întîlnirile de tip "Kitchen-table", cu un număr propus de 7 - 10 participanţi - ne-a informat Codrina Pascaru, directorul Oficiului Bacău al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) -, au participat 13 persoane din comuna Vultureni, 21 din din Glăvăneşti, 11 din Parava, 15 din Gioseni, 23 din Pîrjol şi 14 din Nicolae Bălcescu. Pentru întîlnirile de tip "ateliere de lucru", cu un număr propus de 20 - 30 de participanţi, au venit 33 de persoane din Agăş, 31 din Dofteana, 32 din Filipeni şi 44 din Stănişeşti.
În toată ţara, APDRP a selectat, pentru finanţare, 130 de proiecte. Valoarea acestora este de peste 86 de milioane de euro. Cele mai multe cereri de finanţare aprobate se referă la investiţiile în sectorul agricol, respectiv 101 proiecte, în valoare de 72,08 milioane de euro. Solicitanţii fondurilor nerambursabile au optat pentru investiţii în panificaţie (brutării), patiserie, fabrică de îngheţată sau producerea de biscuiţi. Un alt domeniu accesat a fost cel forestier, pentru care APDRP a selectat 29 de proiecte, în valoare de 14,54 de milioane de euro. Majoritatea cererilor de finanţare s-au axat pe achiziţionarea de utilaje de exploataţie forestieră.
Investiţiile finanţabile în sectorul agricol prin această Schemă vizează sectorul panificaţie (pîine, produse de patiserie, biscuiţi, paste făinoase etc.), dulciuri (de exemplu, ciocolată sau îngheţată) sau alte preparate alimentare (lapte praf, alimente pentru diferite tipuri de regim sau fabricarea de supe sau ciorbe). De asemenea, în ceea ce priveşte procesarea din sectorul forestier, vor primi sprijin financiar proiectele care au ca scop valorificarea produselor lemnoase (exploatarea forestieră) sau a produselor nelemnoase (ciuperci, fructe de pădure etc.). Ca o categorie de investiţii speciale, Schema oferă finanţare şi pentru investiţiile de producere a biocombustibililor (biodiesel şi bioetanol) pentru transporturi.
Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect este de trei milioane de euro, iar procentul de cofinanţare publică nu va depăşi 50% din valoarea eligibilă a investiţiei.
Schema de Ajutor de Stat N578/2009 a fost avizată în cursul anului 2009 de Comisia Europeană şi aprobată în 2010 de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Si în acest an se vor putea depune proiecte pentru această Schemă, iar data de începere a licitaţiei va fi comunicată în timp util celor interesaţi - ne-a informat Serviciul Relaţii cu Mass Media al APDRP.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu