marți, 22 februarie 2011

Blue Air a ieşit din insolvenţă

Compania aeriană Blue Air, care operează şi pe Aeroportul Bacău, a anunţat că Tribunalul Bucureşti a decis ridicarea sentinţei prin care a fost declarată insolventă. Sentinţa este definitivă. Companiei i s-a cerut insolvenţa de catre Carpatair şi Service Excellence Solutions în martie 2010. Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, în luna octombrie, executarea deschiderii procedurii de insolvenţă pentru operatorul aerian Blue Air, pe motiv că "repară, în acest fel, eroarea judiciară comisă de Tribunalul Bucureşti, şi redă companiei Blue Air toate drepturile de administrare". Compania Blue Air a intrat în insolvenţă după ce Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia depusă împotriva cererii de insolvenţă a patru creditori.
Administratorii de la Blue Air au declarat, pentru Agerpres, că toate costurile de imagine provocate de această procedură pot fi considerate o pierdere comercială.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu